Ultima adjudecare a fost de 650 de euro. Era târziu spre miezul nopţii, iar acesta a fost ultimul lot al licitaţiei de toamnă Artmark. "D'après Andy/ Upside Down", lucrarea în ulei a lui Dan Lica, născut la Braşov în 1988, a încheiat o seară legendară pentru piaţa de artă, dar şi pentru arta contemporană românească, eveniment ce s-a consumat pe 28 octombrie 2010 în paralel la Hotel Mariott din Bucureşti şi la Opera Naţională din Timişoara.
Au fost 139 de lucrări de artă scoase la vânzare. Doar 6 nu au fost cumpărate, chiar dacă pe parcurs s-a revenit de mai multe ori asupra unor loturi refuzate iniţial! Este un procent rarisim, chiar şi pentru case de licitaţii cu istorie mondială. Chiar dacă părea greu de egalat succesul licitaţiei de Impresionism a aceleiaşi case (care a avut loc cu doar câteva săptămâni în urmă şi s-a încheiat cu un procent de adjudecare de peste 86%), recordul a fost doborât.
Strategia Artmark de a-i căuta pe investitorii în artă şi a-i atrage cu lucrări reprezentative dă rezultate. De fapt, Artmark nu vinde lucrările la licitaţie, ci în fiecare zi din momentul în care ştie că se poate baza pe o operă de artă. În seara licitaţiei, lucrările au deja mai mulţi potenţiali ofertanţi, lucrările sunt "arvunite", într-un fel, înainte de licitaţia propriu-zisă. Joi seară, cea mai puternică dintre oferte a fost pentru Nicolae Grigorescu şi ai săi "Trandafiri sălbatici": 52.500 de euro (plus taxe), peste limita superioară a estimării. Apoi Luchian, Pallady, Cumpăna, Iser, Ressu, Baba, Bednarik, Theodorescu Sion şi două nume fără istorie la licitaţii, Ioan Isac şi Diodor Dure, au provocat cumpărătorii să liciteze de multe ori peste preţurile estimate.
"Flori de câmp", un pastel pe hârtie semnat Dure, din 1982, era estimat la cel mult 900 de euro, dar s-a adjudecat cu 2.800. Ioan Isac, timişorean, a avut trei picturi în licitaţie. "Ruin