Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ArcelorMittal Galaţi infirmă previziunile conform cărora ar rămâne cu doar 4.000 de angajaţi dintre cei 7.200

Publicat in Capital, luni 29 iulie 2013 ·

Numărul angajaţilor de la ArcelorMittal Galaţi nu va scădea pe termen scurt sau mediu şi nici nu se preconizează organizarea unei noi scheme de plecări voluntare, a anunţat, luni, directorul de comunicare al combinatului, Dorian Dumitrescu.

Potrivit acestuia, unele afirmaţii privind reducerea personalului ArcelorMittal Galaţi de la 7.200 la 4.000 de angajaţi, apărute în spaţiul public, sunt neadevărate.

'Având în vedere unele afirmaţii neadevărate apărute în spaţiul public în ultimele zile, dorim să facem următoarea precizare: ArcelorMittal Galaţi nu previzionează o scădere semnificativă a numărului de angajaţi pe termen scurt ori mediu. De asemenea, pentru anii următori, organizarea de noi scheme de separare voluntară este improbabilă. Afirmaţiile conform cărora numărul de angajaţi ai Combinatului va ajunge la 4.000 de persoane până la finele anului viitor nu au niciun fundament', a declarat Dumitrescu.

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a rămas cu 7.200 de angajaţi, după ce peste 400 de salariaţi au părăsit societatea în urma finalizării, în luna iulie, a ultimei scheme de plecări voluntare.

'Am primit aproximativ 450 de cereri, cam la fel ca şi la precedenta schemă de plecări voluntare, şi până acum am acceptat mai mult de 95% dintre aceste cereri. În general, motivele pentru care am aprobat aceste plecări au fost legate de cele medicale ale celor care au solicitat acest lucru', a declarat, în urmă cu câteva zile, directorul general al companiei Bruno Ribo.

El a precizat că prioritatea combinatului este nu să trimită oamenii acasă, ci să-i reloce spre alte sectoare de activitate.

'Prioritatea noastră este să reţinem cât mai mulţi oameni şi să-i relocăm spre alte activităţi sau spre activităţi ale firmelor contractoare. După un an de eforturi în acest sens am avut un succes rezonabil,

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 6 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 27 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°