Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pădurar borşean, atacat cu toporul de hoţii de lemne

Publicat in Adevarul, joi 14 iulie 2011 ·

Poliţia din Borşa a fost solicitată ieri noapte de pădurarul Gavrilă M., în legătură cu o posibilă infracţiune silvică, aflată în desfăşurare. Fiind într-o patrulare de noapte, pădurarul a identificat spre miezul nopţii, într-un loc de pe Pasul Prislop, un grup de trei persoane care încărcau într-o autoutilitară marca Fiat, buşteni de pe marginea părţii carosabile.

Nicolae-Daniel M., unul dintre cei în cauză a reacţionat cu ameninţări verbale la intervenţia pădurarului, determinându-l să se retragă şi să apeleze poliţia în sprijin. La volanul autoutilitarei în care se încărcaseră buştenii, Nicolaie-Daniel M. l-a urmat, a coborât din maşină, i-a smuls pădurarului telefonul din mână, după care, cu un topor a distrus farul, semnalizatorul dreapta faţă şi oglinda retrovizoare stânga a maşinii în care se afla.

Autoutilitara cu buşteni şi-a continuat apoi drumul spre Borşa, însă într-o curbă uşoară la stânga, Nicolaie-Daniel M., a pierdut controlul volanului, a izbit şi dislocat cu maşina elementele de siguranţă de pe marginea drumului şi s-a răsturnat într-o zonă accidentată la circa 40 metri de partea carosabilă.

Imediat ce a fost sesizată, patrula poliţiei de ordine publică s-a deplasat spre locul evenimentului, a contactat pădurarul, ulterior găsind maşina răsturnată, dar fără pasageri. Nicolaie-Daniel M. a fost identificat la puţin timp circulând pedestru pe carosabil şi prezentând leziuni la nivelul capului. A fost transportat la Spitalul din Borşa unde a rămas internat sub supraveghere medicală.

Poliţiştii au stabilit că Nicolae-Daniel M. are antecedente penale, iar la volan se urcase fără să ţină cont de faptul că nu deţine permis de conducere de nici o categorie. Cercetările în cauză continuă pentru identificarea tuturor participanţilor la faptă, stabilirea împrejurărilor concrete ale săvîrşirii acesteia şi dispunerea măsurilor legale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum o ora
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Președintele României, în vizită oficială în SUA. Va fi primit la Casa Albă de președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 23 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Preşedintele României va fi primit marţi, 7 mai, la Casa Albă de către Preşedintele SUA, Joseph R. B

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 10 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 12 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Lucia Moraru, văduva marelui actor Marin Moraru, a murit. Timp de 41 de ani a fost vocea Radio România

Cancan acum 9 ore
Doliu în lumea radioului românesc! Lucia Moraru, văduva marelui actor Marin Moraru, s-a stins din viață. Cuplul a fost împreună pentru mai bine de 50 de ani. Veste tristă în lumea radioului românesc! Jurnalista Lucia Moraru s-a stins din viață după

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 13 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 10 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 12 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Judecătorul îl amendează din nou pe Trump în procesul penal şi îl avertizează că va face închisoare

Mediafax acum 13 ore
Judecătorul Juan Merchan a declarat că cele nouă amenzi de 1.000 de dolari pe care le-a impus până acum nu par să îl descurajeze pe Trump să încalce ordinul de interdicţie, care îi interzice să facă comentarii publice despre juraţi, martori şi famil

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

14°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°