Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multe state americane declară starea de urgenţă

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 27 octombrie 2012 ·

Statele americane Maryland, Pennsylvania, Virginia şi un comitat din Carolina de Nord au urmat exemplul statului New York, declarând starea de urgenţă, odată cu apropierea uraganului Sandy, care a ucis deja peste patruzeci de oameni, majoritatea în Haiti şi Cuba, relatează agenţia elveţiană ATS, conform Agerpres.

Sandy a traversat vineri arhipelagul Bahamas şi ameninţă să lovească în acest week-end coasta extrem de populată a nord-estului Statelor Unite.

Cu toate acestea, înainte de a lovi coasta, uraganul ar putea fi retrogradat la rangul de furtună tropicala, rămânând totuşi însoţit de importante cantităţi de precipitaţii în intervalul luni-marţi.

Primarul New York-ului, Michael Bloomberg, a declarat că este vorba despre "o furtună foarte periculoasă" şi a cerut localnicilor să "fie atenţi la informaţiile publicate". De asemenea, el a avertizat că este posibilă oprirea circulaţiei trenurilor de la periferie şi a autobuzelor şi că aeroporturile new-yorkeze JFK, LaGaurdia şi Newark - prin care tranzitează zilnic milioane de călători - ar putea fi paralizate.

La rândul său, guvernatorul New York-ului, Andrew Cuomo, a declarat vineri starea de urgenţă în statul New York. "Lucrăm cu partenerii noştri federali şi locali pentru a urmări evenimentele legate de furtună şi a organiza un răspuns coordonat", a declarat el.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, uraganul s-a aflat la circa 120 de kilometri nord de insula Great Abaco din arhipelagul Bahamas şi la 645 de kilometri sud-sud-est de oraşul Charleston, Carolina de Sud, pe coasta de est a Statelor Unite.

Statele americane Maryland, Pennsylvania, Virginia şi un comitat din Carolina de Nord au urmat exemplul statului New York, declarând starea de urgenţă, odată cu apropierea uraganului Sandy, care a ucis deja peste patruzeci de oameni, majoritatea în Haiti şi Cuba, relatează agenţia elveţia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 51 minute
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 36 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 2 ore
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum o ora
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 3 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°