Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grăbiţi-vă să prindeţi comisionul redus de rambursare anticipată!

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 18 august 2010 ·

Bancherii văd diferit interesul clienţilor de a se refinanţa: în imp ce la OTP 1% din portofoliu a fost rambursat anticipat, reprezentanţii Raiffeisen spun că nu au văzut o cerere mai mare ca în lunile anterioare

Cine are un credit în derulare şi vrea să ramburseze acum anticipat sumele împrumutate beneficiază de comisionul plafonat la cel mult 1% prin Ordonanţa 50 din 11 iunie, pe care însă Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional să o modifice, după presiunile făcute de bancheri.

Sunt în joc credite de 24 de miliarde de euro acordate de bănci în trecut clienţilor individuali, dintre care mulţi au rămas cu dobânzi fixate la niveluri înalte şi pot beneficia acum de noile reglementări pentru a se refinanţa printr-un împrumut mai ieftin. Înainte, băncile percepeau comisioane de până la 5% din sumele rambursate anticipat. Totuşi trebuie făcută precizarea că cei care s-au împrumutat la limită în trecut vor avea probabil probleme în a se califica pentru un credit la fel de mare în prezent, pentru că băncile au devenit mult mai restrictive, iar în multe cazuri chiar veniturile lor au scăzut.

Această fereastră de oportunitate se va închide însă în momentul în care Guvernul îşi va îndeplini promisiunea făcută Fondului Monetar de a renunţa la aplicarea prevederilor Ordonanţei şi pentru creditele acordate în trecut. Cel mai probabil, această modificare va fi făcută la discutarea Ordonanţei 50 din 11 iunie în Parlament. Nu a fost însă fixată o dată pentru aceasta.

Deşi prevederile se aplică de la 21 iunie (la zece zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial), băncile şi-au modificat cu întârziere normele interne, astfel că au apărut cazuri în care clienţii care s-au grăbit să facă rambursări anticipate s-au confruntat cu probleme.

"Am hotărât să rambursez anticipat în jur de 10.000 de euro şi am mers la bancă după intr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 46 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 5 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°