Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vladimir Putin le răspunde opozanţilor care au râs de zborul său alături de cocorii siberini, comparându-i cu păsările slabe care nu au reuşit să îl urmeze

Publicat in Gandul, duminică 9 septembrie 2012 ·

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a răspuns duminică opozanţilor care au râs de zborul său cu deltaplanul alături de cocorii siberieni, comparându-i pe aceştia cu păsările slabe care nu au reuşit să îl urmeze, relatează AFP.

Chiar după sosirea la Vladivostok, în Extremul Orient rusesc, unde a avut loc la acest sfârşit de săptămână summitul anual al Forumului pentru cooperare economică Asia-Pacific (APEC), Putin a efectuat acest zbor, în costum alb, însoţit de mai multe astfel de păsări pentru a le ajuta să găsească drumul migraţiei pentru a putea hiberna în ţările calde.

Fără surpriză, prestaţia a fost îndelung luată în derâdere de bloggerii opoziţiei ruse, care au remarcat cu sarcasm că la prima încercare, Putin nu a reuşit să convingă păsările să îl urmeze.

"Într-adevăr, cocorii nu au zburat toţi la început. Doar cocorii slabi nu au zburat", a recunoscut Putin în cadrul conferinţei sale de presă de la încheierea summitului.

"Dar doar la prima încercare. La a doua, au zburat toţi", a continuat el.

Prezentatoarea de televiziune Ksenia Sobceak, militantă a opoziţiei, i-a comparat pe Twitter pe ruşi cu cocorii, dintre care unii îl urmează pe Putin, în timp ce alţii părăsesc ţara sau ies în stradă.

"Există în mod evident păsări mici care nu zboară deloc în grup, ele preferă să îşi facă în altă parte cuiburile, separat", a declarat şeful statului, părând să savureze comparaţia.

"Chiar dacă ele nu sunt membre ale grupului nostru, fac parte totuşi din populaţie şi trebuie tratate cu atenţie, atunci când este posibil", a adăugat el.

"Dar trebuie să recunosc şi să spun onest că un şef, un pilot este de asemenea vinovat pentru faptul că nu toţi cocorii au zburat împreună, întrucât a accelarat sau a urcat prea repede. Aceştia nu puteau pur şi simplu să îl urmeze", a adăugat Putin, care după alegerile din decembrie s-a conf

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 26 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°