Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sile Cămătaru a fost eliberat din închisoare

Publicat in Gandul, duminică 25 noiembrie 2012 ·

Interlopul Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a fost eliberat vineri din penitenciar, după ce Judecătoria Giurgiu i-a admis o cerere de eliberare condiţionată a pedepsei, având în vedere că a executat nouă din cei 13 ani de închisoare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Instanţa a hotărât în 19 noiembrie că Sile Cămătaru poate pleca acasă, decizie care putea fi atacată cu recurs, în termen de trei zile de la pronunţare.

Patru zile mai târziu, vineri, 23 noiembrie, Cămătaru a părăsit penitenciarul.

La jumătatea lunii octombrie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, de contopire a pedepselor primite de acesta în procesele penale, stabilind că acesta are de executat 13 ani de închisoare, nouă dintre aceştia fiind deja petrecuţi după gratii.

Avocatul acestuia a susţinut în faţa instanţei că Sile Cămătaru a petrecut în închisoare perioada mai 2004 - decembrie 2011, respectiv şapte ani şi jumătate, precum şi aproximativ un an şi opt luni, în perioada 2001-2002. Apărătorul lui Cămătaru a arătat că aceste perioade trebuie adunate şi apoi scăzute din pedeapsa totală de 13 ani de închisoare ce rezultă din condamnările definitive date în cazul clientului său. Cererea a fost admisă de instanţă, care i-a contopit pedepsele.

Sile Cămătaru a fost reţinut în Germania, la jumătatea lunii mai a acestui an, în timp ce se afla într-o maşină, asta după ce în 11 mai a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare, de către instanîa supremă, într-un dosar în care a fost judecat alături de fratele lui, Iona Balint, de rude şi de apropiaţi, pentru fapte cu violenţă, proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane

Poliţiştii nu l-au găsit la domiciliu pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei, astfel că Sile Cămătaru a fost dat în urmărire internaţională, fiind prins în Germania, de p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 52 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 47 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 33 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Rusia îl pune pe Volodimir Zelenski pe lista persoanelor căutate. Ce alţi oficiali europeni se află în vizorul Moscovei

Mediafax acum 39 minute
Anunţul citează baza de date a Ministerului rus de Interne, fără a fi comunicate informaţii suplimentare în legătură cu fapta pentru care este este acuzat, scrie Reuters. Rămâne neclar ce acuzaţii au fost formulate împotriva liderului ucrainean. În

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°