Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci suspecţi indieni recunosc că au participat la violarea în grup a unei turiste elveţiene

Publicat in Gandul, duminică 17 martie 2013 ·

Cinci bărbaţi au mărturisit că au participat la violarea în grup a unei turiste elveţiene, în centrul Indiei, a anunţat poliţia duminică, după trei luni de la comiterea unui viol similar ce a provocat un val de indignare în întreaga ţară, relatează AFP.

Victima şi soţul acesteia, care efectuau o călătorie cu bicicleta prin India, şi-au instalat cortul, în timpul unei opriri, într-un sat din statul Madhya Pradesh, după care au fost atacaţi de mai mulţi bărbaţi, vineri. Bărbatul a fost legat, iar femeia a fost violată în prezenţa sa.

Suspecţii le-au furat suma de 10.000 de rupii (aproximativ 185 de dolari) şi un telefon mobil.

Turista elveţiană, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost examinată la un spital din Gwalior, un oraş situat la aproximativ 340 de kilometri de capitala statului, Bhopal, a precizat poliţia duminică.

"Victima şi soţul ei au plecat spre Delhi. Nu era necesar ca aceasta să rămână la spital aici", a adăugat U.C. Shadangi, un oficial din cadrul poliţiei locale.

Poliţia se află în contact cu oficiali din cadrul ambasadei elveţiene, care a refuzat să răspundă unor întrebări adresate de AFP.

Cei doi turişti se îndreptau către celebrul Palat Taj Mahal, la Agra, unul dintre cele mai frecventate monumente turistice din ţară. Ei au efectuat o oprire într-un sat din Madhya Pradesh, pentru a dormi peste noapte la cort, potrivit poliţiei.

Acest nou scandal are loc după trei luni de la violarea în grup a unei studente indiene, la New Delhi, care a provocat o vastă mişcare de protest în ţară, unde numeroase femei indiene acuză autorităţile - justiţia şi poliţia - de neglijarea violenţelor la care sunt supuse.

Cinci bărbaţi au mărturisit că au participat la violarea în grup a unei turiste elveţiene, în centrul Indiei, a anunţat poliţia duminică, după trei luni de la comiterea unui viol similar ce a provoca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 3 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut

Mediafax acum 13 minute
Doi ucraineni au fost ucişi într-un centru comercial din Germania. Suspectul este un cetăţean rus. Acesta a fost reţinut de poliţiştii germani.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum o ora
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Instituțiile care eliberează permise auto, pașapoarte, buletine de identitate au program normal de muncă în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunţat că serviciile care eliberează permise de conducere, paşapoarte, cărţi de identitate au program normal cu publicul în 29 şi 30 aprilie, dar că nu se vor desfăşura activităţi la ghişeu, î

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 2 ore
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°