Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Bălgrădean, portar Dinamo: „Să nu cădem acum în extrema înfrângerilor!“

Publicat in Adevarul, joi 15 septembrie 2011 ·

Portarul echipei cu cele mai puţine goluri primite în acest sezon de Liga I îşi atenţionează colegii după primul eşec din campionat, mai ales că pentru „câini“ urmează derby-ul cu Rapid. Bălgrădean aşteaptă ca, duminică seară, giuleştenii să ajungă mai obosiţi în „Ştefan cel Mare“, după deplasarea de la Tel-Aviv.

„Adevărul": Ai reuşit să te impui în poarta lui Dinamo într-un timp relativ scurt. Cum ai făcut?

Cristi Bălgrădean: Am muncit foarte mult. Nu este chiar aşa o mare surpriză că am ajuns titular la Dinamo. La mine a fost vorba de foarte multă muncă şi de mai puţin noroc. Dumnezeu m-a ajutat.

Apropo de Divinitate, ţi-ai tatuat pe braţe două mâini împreunate, care se roagă, dar nu ţi-ai terminat desenul...

Aşa este, n-am mai avut timp să-l duc la capăt. O să vorbesc cu Marius Niculae, ştiu că el a avut un salon de tatuaje, să văd cum duc „opera" la bun sfârşit.

În acest început de sezon ai adunat 433 de minute fără gol primit, performanţă care s-a întrerupt cu Oţelul. Totuşi, ai stabilit un nou record de invincibilitate pentru Dinamo.

Da, şi mă bucur pentru acest lucru. Păcat că am primit gol cu Oţelul, apoi altele cu Vaslui... Chiar şi aşa, colegii m-au felicitat pentru prestaţii. Acum trebuie să le dau şi eu o bere, că doar m-au ajutat şi ei.

Colegii te strigă „Pufi", făcând trimitere la fizicul tău. Cum stai cu greu­tatea?

Acum sunt la cea normală. Recunosc însă că atunci când mă întorc din vacanţe mai vin cu 1-2 kilograme în plus.

Cum priveşti prima înfrângere în campionat?

Un eşec tot ar fi venit. S-a întâmplat să fie la Vaslui, eu speram cât mai târziu, spre sfârşitul campionatului.

Crezi că v-a dezavantajat şi arbitrajul?

Eu nu comentez, de obicei, prestaţia arbitrilor, însă la Vaslui am avut penalty la Niculae. Nu mai spun că Temwanjera l-a lovit de şapte ori pe Muşat şi nu a fo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°