Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au fost eliberaţi din lesa „Dulăului“

Publicat in Adevarul, luni 2 noiembrie 2009 ·

Exigentul Hizo e deja istorie pentru rapidişti, care s-au impus cu Oţelul, scor 3-0. Fostul director tehnic, Nae Manea a debutat cu dreptul la Rapid Bucureşti în primul meci oficial pe banca giuleştenilor. Tribunele şi jucătorii l-au adoptat imediat pe noul tehnician al Rapidului! Dovada? Hora bucuriei de la golul lui Alexandru Ioniţă, când toţi fotbaliştii s-au strâns în jurul lui Manea şi l-au îmbrăţişat.

Viorel Hizo a părăsit Giuleştiul după meciul pierdut în Cupă, cu Internaţional,  lăsând Rapidul pe un butoi de pulbere, gata să explodeze. Fără a avea alte soluţii, patronul George Copos l-a mandatat pe directorul tehnic, Nae Manea, să conducă de pe bancă echipa. O mutare inspirată! Meciul cu Oţelul a confirmat acest lucru. Giuleştenii au evoluat dezinvolt, făcându-l uitat pe Hizo, un antrenor dur, care nu era pe placul echipei.  

Ioniţă a spart gheaţa

Meciul a început tare. Marius Constantin l-a încercat, mai întâi, pe Kolev cu un şut de la 25 de metri. Grigorie şi Spadacio au avut în gheată golul, dar n-au avut luciditatea de a înscrie. Tânărul Ioniţă a fost cel care a spart gheaţa. Puştiul din ofensiva Rapidului a prins un şut extraordinar, la vinclu, care l-a lăsat pe Kolev fără reacţie.  

Oţelul nu s-a predat, iar vârstnicul Paraschiv a semănat teamă în defensiva giuleştenilor după pauză. Căpitanul gălăţenilor a reluat din foarfecă, dar Bozovici şi Grigorie au fost pe post, scoţând balonul de pe linia porţii.

A fost singura ocazie a oaspeţilor, pentru că Rapid a evoluat pragmatic, s-a închis bine în apărare şi a lovit pe contraatac. Grigorie a marcat cu capul, pentru ca Herea să ducă scorul la 3-0, din penalty, spre bucuria lui Nae Manea, cel care şi-a făcut un debut extraordinar la Rapid.

Lutz Stache a stat în galerie

În timp ce Copos nu a venit la meci, fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°