Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Globetrotterul Ciprian Irimieş a campat în curtea primarului din Răcăşdia

Publicat in Adevarul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Ciprian Irimieş a descoperit una din cele mai vechi localităţi din Banat, Caraşova, a trecut prin oraşul minier Anina, iar apoi şi-a întins cortul în curtea primăriei din Răcăşdia. Următoarea staţie este Moldova Nouă.

Timişoreanul Ciprian Irimieş se află pe teritoriul judeţului Caras-Severin. Înaintează vertiginos spre Moldova Nouă. În satul Caraşova, Irimieş a descoperit una din cele mai vechi localităţi din Banat. “E încă de prin 1280, cu populaţie croată de religie catolică. Nu se mai păstrează obiceiurile, doar alocuri se combină tradiţiile croate cu cele româneşti. De pe vremea luptelor cu otomanii, croaţii au venit pe meleagurile acelea pentru a ţine frâu armatei turcilor, drept urmare în imediata apropiere a satului se pot vizita ruinele Cetăţii Turcului”, a povestit călătorul.

Vizita din partea prietenilor

Ciprian Irimieş a primit o vizită surpriză. Prietana lui şi încă doi amici l-au ajuns din urmă cu maşina şi l-au acompaniat pentru câteva ore. “Ne-am entuziasmat (şi eu şi Cleo) ca doi copii care îşi revăd părinţii după o vacanţă la ţară”, a mai spus aventurierul. După câteva ore de relaxare cu cei de acasă, prietenii lui au pornit înapoi spre Timişoara, iar aventurierul şi-au continuat drumul spre Anina.

“Peisajele îmi luau privirea de la drum, care devenise din ce în ce mai greu. Fiind porţiune de munte, trebuie urcat. Bagajul de vreo 17-18 kilograme mă oboseşte din ce în ce mai tare. În drum am ajuns la o porţiune cu pădure, unde ne-am bucurat de umbră şi aer răcoros. Pe la jumătatea drumului între Caraşova şi Anina a oprit un tractor şi ne-a poftit în remorcă. Am acceptat fără să clipim, rupţi fiind de la căldură şi atâta urcat”, a mai povestit Ciprian Irimieş.

Au ajuns în Anina

Ajunşi în Anina imaginea s-a înegrit uşor. Ciprian Irimieş a descoperit un oraş minier, cu multe clădiri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 38 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°