Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romania, fata urata fara priza la investitori

Publicat in Ziare.com, miercuri 23 februarie 2011 ·

Romania are o serie de slabiciuni structurale, care o fac sa fie vazuta de straini, o parte dintre acestia fiind si investitori, ca pe o fata urata in care nu merita sa investesti.

Desi ne laudam ca stam foarte bine la capitolul sistem educational, perceptia investitorilor straini spune cu totul altceva.

"Ne place sa credem ca avem un sistem educational foarte competitiv, dar acesta nu mai este asa de foarte mult timp", a declarat, miercuri, Ionut Dumitru, economist sef al Raiffeisen Bank, in cadrul conferintei "Anul Financiar Bancar 2011".

La absorbtiile de fonduri structurale stam la fel de slab, crede Valentin Lazea, economistul sef al BNR.

"La noi, orice licitatie in care sunt implicate si fonduri structurale este contestata. Contestatul a devenit, in Romania, un sport national si asta blocheaza foarte mult procesul de absorbtie", a declarat acesta, in cadrul aceluiasi eveniment.

Stati linistiti cu taxele: Fiscul doarme!

Totodata, Romania sta foarte prost si la calitatea institutiilor. Un studiu arata ca nici la achitarea taxelor nu avem o situatie mai imbucuratoare. Legat de aceasta problema, Ionut Dumitru crede ca avem o problema cu perceptia vizavi de favoritismele guvernamentale.

"Analiza s-a facut pe 183 de tari, iar Romania este pe locul 151 la plata taxelor. La capitolul numarului de plati ale taxelor pe an, tara noastra este pe locul 182 din 183", a mai spus Dumitru.

Datele mai arata ca, Romania, pentru a produce o mie de euro, cheltuieste de cinci ori mai mult decat media europeana.

Acest fapt a fost confirmat si de ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, care a adaugat si ca Romania este pe punctul de a finaliza acordul cu Fondul Monetar International (FMI), care are scopul de a aduce stabilitate macroeconomica.

"In Romania, costul

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 50 minute
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum 19 minute
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 2 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum 2 ore
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°