BNR şi-a asumat oficial un program de ţintire a inflaţiei, dar cum criza coboară preţul materiilor prime, Banca Centrală îşi permite să se uite cu un ochi la cursul leu/euro. Să ţintească, cu alte cuvinte, cursul de schimb, deşi oficial nu confirmă asta. Cît timp inflaţia e sub control, e vreme de puţină curăţenie şi în ograda valutară. Prin urmare, e destul de clar: BNR ţinteşte mai nou cursul de schimb, nu lasă leul să cadă. O devalorizare a leului ar împinge la faliment mii de companii şi de persoane fizice care au împrumuturi contractate la bănci, iar BNR nu îşi poate permite acest lucru, din motive de stabilitate financiară. O companie care dă faliment îşi aruncă angajaţii în grija statului, care va cheltui cu plata şomajului şi a asistenţei medicale. În cazul persoanelor fizice, treaba e şi mai sensibilă, întrucît riscurile sociale sînt dificil de măsurat şi de stăpînit. Drept urmare, BNR intervine pe piaţă vînzînd euro şi susţinînd astfel moneda autohtonă. Vinerea trecută mi-au confirmat asta cinci dealeri de la cinci bănci comerciale. De unde atîţia euro aruncaţi pe piaţă pentru a fi vînduţi pe lei? Din rezervele valutare. Care rezerve sînt alimentate din banii FMI, adică din împrumuturi, chiar dacă la o dobîndă acceptabilă. (Să fim bine înţeleşi. FMI este ca un CAR. Fiecare membru cotizează cu nişte bani şi împrumută atunci cînd are nevoie.)

BNR îşi dă seama că, fără să repornească creditarea, economia va stagna şi se va sufoca de tot. În mod direct, nu are cum să o pornească (BNR nu dă credite companiilor), drept pentru care trebuie să convingă băncile să dea credite. Dar de unde bani, cîtă vreme profiturile sînt luate de băncile-mamă, care au şi ele nevoie de bani ca de aer? Ani buni de zile, acestea (băncile-mamă) au jucat rol de pompă străină a muşchilor românilor. Cînd pompa nu a mai avut aer, muşchii economiei noastre s-au fleşcăit. Şefii lo