Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din 15 ianuarie, compensate doar cu adeverinţă de la ANAF

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 16 decembrie 2013 ·

Anunţul a fost făcut ieri de reprezentanţii medicilor de familie, situaţia fiind generată de faptul că mulţi bolnavi primeau reţetă compensată deşi nu aveau dreptul.

De anul următor, medicii de familie avertizează că ar putea cere pacienţilor care vor reţete, adeverinţe de la ANAF. Asta pentru că, susţin reprezentanţii din Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), multor medici de familie li se impută sume imense, „în mod ilegal şi imoral”.

Potrivit preşedintelui SNMF, Rodica Tănăsescu, sunt situaţii în care medicii de familie sunt somaţi să plătescă reţetele prescrise pacienţilor cu pensii sub 700 de lei, pacienţilor internaţi şi pacienţilor cu cancer. Potrivit acesteia, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) recunoaşte că sunt imputări care nu au la bază o fraudă sau o greşeală a medicilor, ci legislaţia ambiguă în vigoare.

Practic, pensionarii cu pensii sub 700 de lei primesc rețete compensate cu 90% din lista B, dar ei trebuie să aducă la medicul de familie un talon de pensie şi să dea o declaraţie pe proprie răspundere că nu are şi alte venituri. „Uneori pacientul a mai avut un minim venit, neluat în seamă şi neanunţat în declaraţie, de exemplu câţiva ari de pământ la ţară sau dobânda la un mic depozit la bancă. Curtea de Conturi a imputat aceste reţete CNAS, iar unele case de asigurări le impută medicilor. Există judeţe în care se fac abuzuri şi medicilor li s-au oprit sume imense de bani”, a spus sursa citată.

Ea a menţionat că medicii de familie au solicitat în repetate rânduri CNAS să realizeze cu ANAF o comunicare în dinamică, în aşa fel încât Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) să selecteze corect categoria de pacient, pentru că „medicul nu este şi nu îşi doreşte să fie organ fiscal”. „Vom fi obligaţi să le spunem pensionarilor cu venituri sub 70

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 46 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 20 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°