S-au împlinit doisprezece ani de la trecerea în nefiinţă, în urma unui cumplit accident rutier, a criticului şi istoricului literar Radu G. Ţeposu (n. 19 aprilie 1954 – m. 5 noiembrie 1999). Primăria din satul său natal (Şirnea, jud. Braşov) a dezvelit recent o plăcuţă cu efigia în bronz a lui Radu G. Ţeposu. Căminul cultural din Şirnea va purta, de asemenea, numele celui dispărut. O evocare a lui Radu G. Ţeposu într-un text semnat de Radu Călin Cristea:

Trec anii ca nori lungi pe dealurile Şirnei. Nu ştiu cum se face, dar Ţepi se tot îndepărtează de noi. Ne zăpăceşte cu semnele lui în care, n-avem încotro, parcă începem să credem: că el chiar ne-a părăsit, că nu e de glumă, că s-a dus pentru vecie şi cale de întoarcere nu-i. Nu vom afla niciodată misterul răzgândirii lui de acum doisprezece ani, când, întorcându-se acasă, s-a făcut dintr-o dată pierdut pe colinele ce urcă în zarea unui hotar de imperiu. Împăcat cu multe, neliniştit de şi mai multe, Ţepi a uitat apoi să meargă pe jos şi s-a deprins cu pasul străveziu al serafimilor, acela pe care îl simt doar tremurul mestecenilor, unduirea genţianei, cearcănul Otiliei. Am aflat prin cărţi vechi că uneori se întâmplă să fie nişte existenţe pe jumătate-lumeşti, pe jumătateîngereş ti care, într-o zbatere şi foarte dulce şi foarte amară, străbat cerurile târând după ele, peste oameni şi locuri, umbra îndrăgostirilor lor pământeşti. Aşa cum îl ştiu, Ţepi cam pe aici şi pe acolo trebuie să fie, bântuind prin miraculoase interstiţii, însufleţind şăgalnice amintiri: un „Maître” al unei melancolii ce este şi a lui, şi a noastră, el purtând-o prin ceruri îngăduite, noi adulmecând-o printre taine răzleţe, în tremurul mestecenilor, unduirea genţianei, cearcănul Otiliei.

S-au împlinit doisprezece ani de la trecerea în nefiinţă, în urma unui cumplit accident rutier, a criticului şi istoricului literar