Stind asa, cu tigara aprinsa si cu tastatura sprijinita de genunchi, imi dau seama ca mi-e greu sa scriu textul. Nu fiindca stau anapoda pe scaun, nici fiindca afara e mai, iar eu am de lucru, ci pentru ca trebuie sa scriu despre un concert pe care nu l-am vazut prea bine si nu l-am auzit aproape deloc. Dar povestea ar trebui sa inceapa, asa cum ii sta bine oricarei povesti, intr-o seara de mai. Vineri, mai precis, spre asfintit. Incercam sa ne petrecem cu folos timpul pina la concertul Goran Bregovic, ceea ce presupune, evident, o crisma si ceva veselie. Ajung cu Anca mai tirziu, Alin & Cos sint deja acolo, vin si baietii de la redactie, "Avem timp de-o bere?", Nicole il suna pe Misu, Magda face gropite cind ride, se comanda hamsii prajite. Din spatele Palatului Culturii ar trebui sa auzim "cind incepe" si ne aminam plecarea de teama multimilor dezlantuite (nu degeaba; citesc a doua zi ca, pret de citeva strazi bune, 25.000 de ieseni au venit sa-l asculte pe Bregovic). Liniste. Ma rog, liniste cit incape intr-un oras viu, intr-o seara de mai. 20.45. Noi, "fetele", mergem sa vedem ce se intimpla, baietii ramin cu berea. Iar liniste. Ne-amagim cu zumzetul de la festivalul modei, alarma falsa, pe strada Palat lumea face coada la gogosi vanilate cu dulceata. Confuzia se spulbera la mai putin de cincizeci de metri de scena. Da, se pare ca a inceput concertul. Prin binoclu, catre scena Ne plasam strategic intre o ambulanta si doua toalete ecologice. Daca ne straduim, vedem ceva-ceva pe ecrane. De auzit insa, nu auzim aproape nimic, desi sintem relativ aproape. Ne bosumflam toate, Magda avea chef de dans, Anca aplauda ironic. In jur, oamenii stau de vorba, par iesiti in oras la promenada si opriti ca din intimplare sa vada ce se intimpla. Mai intreprinzator, un domn si-a luat cu el binoclul si il imprumuta binevoitor vecinilor. Dintr-o toaleta verde, cineva iese incercind