La aproape 70 de ani, Ilie Uţa nu s-a pricopsit cu vreo boală serioasă. Nu a înghiţit pastile decât dacă l-a prins răceala. Are o metodă naturală de a-şi păstra organismul rezistent.

Tata Uţa, cum îl strigă vecinii din localitatea Româna-Olt, unde s-a născut, este sănătos-tun. Nu a intrat în spital decât ca însoţitor. Ştie că boala e grea, dar doar din auzite. Nu a păţit-o pe propria piele. „M-a ferit Dumnezeu de dureri, dar m-am şi îngrijit. Am mâncat natural şi am gătit doar în oale de lut, niciodată în chinezisme, care au numai substanţe toxice. Argila are proprietăţi bune, te întăreşte. Pentru a vedea diferenţa, luaţi o bucată de plastic, ca aceea din care se fac farfuriile de unică folosinţă, şi daţi-i foc, să vedeţi cum se topeşte şi ce urât miroase. Dacă puneţi la foc o bucată de lut, iese o mireasmă plăcută, de te ameţeşte“, spune bătrânul.

„Nu-i daraua cât ocaua“

Cunoaşte toate tainele argilei, pentru că este olar, meşteşug pe care l-a moştenit din tată-n fiu. „Pe vremuri, din această meserie trăiam regeşte, se îngrămădeau clienţii la poartă, de abia aveam tihnă să ne odihnim. Acum «nu-i daraua cât ocaua». Nu câştigăm nici cât să luăm lemne şi să băgăm la cuptor, ca să coacem străchinile“, mărturiseşte nea Ilie. Stă mai tot timpul în Piaţă Centrală din Craiova, la o tarabă încărcată cu ulcioare, oale, castroane şi scrumiere. Toate din lut. Sunt lucrate cu multă trudă. Se vede după mâinile crăpate până-n carne ale meşterului, după unghiile roase de muncă şi după faţa arsă, de la căldura din cuptor.

"Nu mă dau bătut, chit că sunt frânt de oboseală"

Nea Ilie spune că a iubit această meserie la fel ca pe nevastă. De-aia nici nu a părăsit-o până acum, chiar pe timp de criză. „Când văd că mă chinui fără rost, îmi vine să azvârlesc sculele. Dar nu mă dau bătut. Chit că sunt frânt de oboseală, după o zi de stat cu flecii (moc