Noul director general al CFR Calatori este Valentin Dorobantu, in varsta de 40 de ani, care a ocupat, in trecut, mai multe functii de conducere in cadrul companiei, a anuntat, joi, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
Presedintele Consiliului de Administratie va fi Alexandra Gatej, fost presedinte al Unilever pentru Europa Centrala si de Sud, care a avut in coordonare activitatea multinationalei din opt tari, a precizat Fenechiu, intr-o conferinta de presa de joi.
Gatej a fost, in 2009, si consilier al presedintelui Traian Basescu.
Membri in Consiliu de Administratie vor fi Dana Galben, Gheorghe Mincu si Octavian Dumitrescu, toti cu experienta in domeniul transporturilor si de management.
"Conform ordonantei 109, planul de administrare trebuie prezentat in 180 de zile de la numire. Planul de organizare, in 90 de zile dupa aprobarea planului de administrare. Nu vom asteptata atat. Eu cred ca in 90 de zile vom avea aprobate si planul de administrare si cel de management", a precizat Fenechiu.
CFR a inregistrat pierderi de aproximativ 450 de milioane de lei, in 2012, suportate din bugetul statului. "Obiectivul meu este aducerea acestor companii pe plus", a spus ministrul.
Ministrul a precizat ca persoanele numite in conducere nu isi cunosc salariile, acest lucru urmand a fi negociat. Ulterior, daca acestia nu vor fi multumiti, "relatiile pot sa inceteze", a conchis Fenechiu.
Noul director general al CFR Calatori este Valentin Dorobantu, in varsta de 40 de ani, care a ocupat, in trecut, mai multe functii de conducere in cadrul companiei, a anuntat, joi, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
Presedintele Consiliului de Administratie va fi Alexandra Gatej, fost presedinte al Unilever pentru Europa Centrala si de Sud, care a avut in coordonare activitat