Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR, îngrijorată că ar putea rata intrarea în parlament

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 august 2006 ·

în parlament. Din acest motiv, conducerea UDMR este hotărâtă să pregătească foarte atent viitorul congres, din 2007. Congresul va fi precedat de o largă consultare a diferitelor structuri ale în parlament. Din acest motiv, conducerea UDMR este hotărâtă să pregătească foarte atent viitorul congres, din 2007. Congresul va fi precedat de o largă consultare a diferitelor structuri ale comunităţii maghiare, a spus Marko Bela. "Congresul va fi precedat de consultări atât cu organizaţiile teritoriale şi locale ale UDMR, cu reprezentanţii societăţii civile sau ai bisericilor, cât şi cu cei care ne critică, respectiv Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, Consiliul Naţional Secuiesc, alte grupări şi asociaţii civice", a declarat Marko. El a precizat că nu UDMR se va apropia de radicali, ci aşteaptă ca aceştia să se apropie de Uniune. Liderul maghiar a mai arătat că apariţia a două partide maghiare în România (Uniunea Civică Maghiară şi, eventual, şi UDMR) nu e de dorit, pentru a nu afecta accesul reprezentanţilor acestei etnii în parlament. "Nu sunt de acord cu cei care vor în acest fel să îngusteze spectrul doctrinar şi ideologic al Uniunii. UDMR trebuie să fie şi mai acoperitoare, pentru a putea reprezenta întreaga comunitate maghiară din România", a opinat Marko Bela. El s-a declarat de acord cu recenta afirmaţie a ministrului comunicaţiilor, Zsolt Nagy, care a apreciat că UDMR are o mare problemă de comunicare cu propria comunitate. Spre a preîntâmpina o astfel de situaţie, Marko a anunţat că UDMR va accelera, în această toamnă, procedura de "captatio benevolentiae" a zonei secuieşti. Astfel, va organiza întâlnirea, pe 23 septembrie, a primarilor UDMR, apoi în 16 octombrie, în localitatea harghiteană Lutiţa, va participa la dubla aniversare a adunării naţionale a secuilor din 1848, cât şi 500 de ani de la prima mare adunare naţională a acestei "minorităţi" din cadru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 54 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum 16 minute
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 37 minute
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI pentru averea nejustificată. Suma care-i va fi confiscată

Ziare.com acum o ora
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, el fiind obligat de judecătorii să plătească suma de 42.000 de euro, considerată avere nejustificată. În febr

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum o ora
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum 2 ore
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Adevarul acum 30 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 - 21 aprilie la Rome

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°