Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Washington: Acordul pentru scutul antirachetă va fi încheiat pe o perioadă nedeterminată

Publicat in Romania Libera, marți 13 septembrie 2011 ·

Corespondenţă de la Washington

Textul acordului pentru scutul antirachetă exclude complet răspunderea României pentru prejudiciile cauzate în afara teritoriului României prin operarea sistemului. Potrivit documentului, această răspundere revine, în consecinţă, Statelor Unite, în cazul în care astfel de prejudicii nu sunt rezultatul neglijenţei României.

Acordul urmează să fie încheiat pe o perioadă nedeterminată şi va intra în vigoare după ce va fi adoptat de Parlament.

Secretarul de stat american, Hillary Clinton, şi ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, vor semna, marţi, la Washington acordul privind amplasarea unui scut antirachetă în România.

Semnarea documentului va avea loc aproximativ la ora 12.15 (19.15 ora României), după o întâlnire bilaterală.

Pe 3 mai, preşedintele Băsescu a anunţat că sistemul antirachetă american va fi amplasat la baza aeriană Deveselu, din judeţul Olt, după ce a fost convocată o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

"Am aprobat ca locul de amplasare al sistemului antirachetă să fie în fosta bază aeriană de la Deveselu din judeţul Olt. Baza aeriană rămâne sub comandă românească, iar parte din suprafaţa bazei va fi utilizată de sistemul antirachetă american. Comandantul bazei este ofiţer român, nu este vorba de o bază americană, ci de o bază militară a forţelor aeriene române, care este parţial utilizată şi de sistemul antirachetă. Pentru deservirea sistemului antirachetă, la Deveselu vor fi dislocaţi, în medie, circa 200 de militari americani, iar cifra maximă care poate fi atinsă, ca număr de militari dislocaţi, este de 500", declara şeful statului, la acea dată.

Traian Băsescu face o vizită de lucru de 12 ore în Statele Unite, pentru semnarea unor acorduri bilaterale, fiind însoţit de ministrul de Externe, Teodor Baconschi, cel al Apărării, Gabriel Oprea, şi de şeful SIE, Miha

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 39 minute
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Primăria din Sibiu anunţă că Turnul Sfatului este închis şi nu va mai putea fi vizitat în Noaptea Muzeelor

HotNews acum 39 minute
Reprezentanţii Primăriei municipiului Sibiu au anunţat că Turnul Sfatului nu va mai putea fi vizitat în „Noaptea Muzeelor”, deoarece a fost închis, vineri seară, pentru că un element de la un geam a fost deteriorat din cauza vântului foarte puternic

O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe! Trei marinari, dați dispăruți. Ce spune Adrian Mihălcioiu, liderul SLN (VIDEO)

Ziua Constanta acum 48 minute
Ambarcațiunea care a adus marinarii salvați de pe nava scufundată pe Marea Neagră în apropiere de Sfântul Gheorghe a ajuns în Dana Militară a Portului Constanța. Potrivit ISU Dobrogea, la misiunea din portul Constanța au fost alocate două autospeci

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional / Au fost date amenzi de peste 70.000 de lei

News.ro acum o ora
Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar în urma neregulilor constatate au fost date amenzi în valoare de peste 70.000 de lei.

Ucraina se luptă să ţină frontul de est, pe măsură ce ruşii avansează spre oraşe

News.ro acum o ora
Pentru comandantul ucrainean de arme Oleksandr Kozacenko, mult-aşteptata muniţie americană nu poate veni suficient de repede, în timp ce el şi tovarăşii săi se luptă pentru a opri atacurile ruseşti necruţătoare, relatează Reuters. Obuzierul M777 al

Maia Sandu a primit în Germania premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”. Ea anunță că va dona suma de bani primită

HotNews acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a primit sâmbătă, la Leipzig, premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”, oferit sub patronajul preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoţit de 25.000 de euro, sumă pe care preşedi

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°