La Bruxelles a fost dat publicităţii raportul comisiei Larosiere, care a fost însărcinată de preşedintele Comisiei Europene să facă propuneri privind reforma sistemului de reglementare şi supraveghere ale pieţelor financiare. Condusă de fostul şef al FMI şi, mai înainte, guvernator al Băncii Centrale a Franţei, Jacques de Larosiere, Comisia era aşteptată să vină cu propuneri pe măsura insatisfacţiei profunde faţă de actualul sistem, care de altfel şi-a dovedit inadecvarea şi neputinţa de a preveni criza financiară actuală.
Pentru a judeca portanta acestui raport se cuvine să punem faţă în faţă realităţile politice şi instituţionale ale Uniunii, de o parte, şi dezideratele ce decurg din nevoia unei reformări autentice a sistemului de reglementare şi supraveghere ale pieţelor financiare.
UE se caracterizează prin aranjamente şi prerogative naţionale clare în acest domeniu. Deşi o piaţă unică a serviciilor financiare s-a dezvoltat în ultimul deceniu (fără a echivala, totuşi, cu o piaţă comună desă-vârşită), fragmentarea naţională a sistemelor de reglementare este un dat structural în Club. Aceasta a remarcat cu amărăciune şi fostul ministru al economiei italian, Tomasso Padoa Schioppa, la finele anului 2007. Acea declaraţie a pus emfaza pe o realitate care intră în coliziune cu dorinţa de a pune de acord logica de funcţionare a pieţelor unice cu aranjamente instituţionale menite să ţină cont de riscurile inerente pieţelor financiare.
Criza a irumpt cu violenţă şi s-au înmulţit presiunile asupra Comisiei de a străpunge rezistenţa la schimbare în domeniul reglementărilor pe piaţa financiară. Dar obstacolele politice rămân, în continuare, puternice şi de aceea raportul Larosiere (aidoma raportului pe care l-am elaborat pentru Parlamentul European împreună cu Ieke van den Burg, din Olanda) nu avea cum să le treacă cu vederea. A