Nu ştiu sigur dacă eu sînt un caz tipic. Înclin mai degrabă să cred că nu. Am avut noroc să cresc şi să trăiesc mereu alături de oameni mult mai ,,mari" decît mine. Dar niciodată n-am făcut diferenţa. Mereu am crezut că oamenii se înţeleg între ei la un alt nivel decît cel care ţine de vîrstă. Sau cred că au o vîrstă secretă, diferită de cea biologică, care îi face să existe în aceeaşi etapă. Am în acelaşi timp noroc şi de o perioadă în care oamenii tineri contează cel mai tare. După cum se exprima şi "prietenul meu", Oscar Wilde: "nu mai pun preţ decît pe părerea oamenilor mult mai tineri ca mine..."

Eu însă aş spune: mai bine că diferenţele între oameni nu se fac după vîrstă, ci după felul în care ei gîndesc. Iar din păcate, în ţara asta oameni care gîndesc bine se pot număra pe degete. Nu cred că sîntem o ţară cu repere culturale reale. Adică una în care cei obişnuiţi merg la teatru sau la film şi pricep pe bune ce văd acolo. Nici măcar nu cred că-şi pun problema să înţeleagă. Nici măcar nu aleg să meargă la cinema pentru a înţelege de ce acei regizori au făcut filmul întocmai ca el să fie vizionat pe marele ecran (şi nu piratat şi vizionat pe un ecran infim de computer). Ce să mai vorbim, nici măcar nu-şi pun problema că există un regizor, darmite să se gîndească la concepţie sau la rezoluţie... Cît despre oamenii care se ocupă de artă la noi, atît "vechii" cît şi "noii" cred exact acelaşi lucru, un pic la alt nivel, însă nesemnificativ. Dacă eşti tînăr nu înseamnă neapărat că eşti şi proaspăt sau că eşti şi bun. Iar dacă eşti bătrîn nu înseamnă că eşti sau că ai fost vreodată bun. Tot ce se spune este legendă şi vorbărie inutilă.

Eu, personal, ca artist la categoria wannabe, nu prea ştiu cum să iau lucrurile, în momentul de faţă. Credit nu pot să spun că nu mi se dă, la capitolul ăsta iarăşi am avut noroc de oameni care m-au iubit. Şi asta în ce