Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un june frumos

Publicat in Jurnalul, luni 4 aprilie 2011 ·

Pictorul Barbu Iscovescu / Foto: Foto din volumul Imaginea lui Avram Iancu a fost contura­tă de mulţi scriitori. Şi nu numai atât. Şi pictorii l-au surprins în operele lor.

Unul dintre cele mai cunoscute portrete ale lui Avram Iancu a fost realizat de pictorul Barbu Iscovescu (1816-1854). Multe perso­nalităţi ale acelor ani au fost zugră­vite de pictorul Iscovescu: prefectul Ioan Buteanu, prefectul Simion Ba­lint, prefectul Nicolae Solomon şi alţii. "La izbucnirea revoluţiei (Is­co­vescu) se alipeşte imediat celor ce o declanşează cu un curaj şi o căldură exemplare. Îi pictează chiar şi stea­gul. Apoi, târât de evenimente, nu se lămureşte decât la Braşov, după ce mişcarea fusese înfrântă, iar capii ei arestaţi sau puşi pe fugă. Puţin în urmă, fără să se descurajeze, el ar dori să-şi servească prietenii astfel, publicând un album litografiat, cu portretele celor ce se semnalaseră în scurta luptă", nota Gh. Oprescu în articolul "Pictorii români şi revoluţia din 1848" din volumul "1848 în Principatele Române", ­editat de Ministerul Artelor şi Informaţiilor în 1948.

Literatură

Cât despre spicuirile scriitorilor despre Avram Iancu, despre felul în care Crăişorul Munţilor a fost descris în diferite scrieri, Ioan Geor­gescu, secretar al Asociaţiunii Astra, nota în ediţia omagială a revistei Transilvania din 1922, citând scrie­rile lui George Bariţiu, "Părţi alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă": "Iancu nicidecum nu a vânat popularitate; nu el a alergat după popor, ci acesta era fermecat de personalitatea lui, el alerga la Iancu. Da, Iancu nu a fost orator în sensul modern parlamentar, el nu ştia ce sunt sofismele; vorbia foarte rar către mulţime; însă pare că-l vedem acum înaintea ochilor, că de câte ori lua cuvântul, în faţa lui jucau razele unei inspira­ţiuni misterioase, de care nici el nu-şi putea da seama, prin urmare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje de Sfinţii Constantin şi Elena. Cele mai frumoase urări pentru rudele şi prietenii care serbează ziua onomastică pe 21 mai

Mediafax acum 24 minute
Marţi, 21 mai, se serbează Sfinţii Constantin şi Elena. An de an, ziua de 21 mai e prilej de sărbătoare în zeci de mii de familii. Iată câteva sugestii de urări pe care le puteţi trimite săbătoriţilor azi, de Sfinţii Constantin şi Elena. Azi, de ziu

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 8 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 9 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 6 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 9 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 10 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Franţa afirmă că „sprijină CPI” în decizia sa de a cere mandate de arestare pentru Israel şi liderii Hamas

News.ro acum o ora
Franţa a declarat luni târziu că susţine independenţa Curţii Penale Internaţionale, al cărei procuror a cerut mandate de arestare pentru lideri din Israel, inclusiv pentru premierul Benjamin Netanyahu, şi pentru mişcarea islamistă Hamas, potrivit Fr

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 9 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 10 ore
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°