Mihai Morar stă aici din 2000, dar nu-i bucureştean cu acte. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Avenit în Bucureşti în urmă cu opt ani, din motive pragmatice. „Ştiam că, şi dacă mă duc la Cluj, la facultate, dacă vreau să performez în meseria asta, tot la Bucureş ti voi ajunge“, spune Mihai Morar. Până atunci mai trecuse prin Capitală doar când se ducea la mare, cu părinţii.
După ce a terminat liceul, când a venit momentul alegerilor importante, a dat Ardealul pentru Capitală. „Vârsta aia e singura la care poţi să înghiţi Bucureştiul. Văd colegii mei de generaţie care primesc oferte aici şi refuză. La vârsta asta e mult mai greu să te muţi în Bucureşti. Atunci am fă- cut-o mai mult din inconştienţă“, recunoaşte jurnalistul de la Intact.
Cu 105 până la Piaţa Presei
„Ţin minte şi acum primul drum lung pe care l-am făcut în Bucureşti. Stăteam în căminele din Panduri şi am mers cu autobuzul 105 de acolo până la Piaţa Presei Libere. M-am dus la un interviu de angajare la «Evenimentul zilei», unde am şi lucrat câteva luni. Pentru mine ăsta e drumul iniţatic: de la Leu la Piaţa Presei“, îşi aminteş te omul de la „Răi da’ buni“. Numă ra cele aproximativ 20 de staţii, iar acum, când îşi aminteşte reperele pe care şi le lua, îşi dă seama că oraşul s-a schimbat. „Toate imaginile pe care le am de la începuturi nu mai sunt“, spune Morar. „Nici Spitalul de Arşi, nici Alimentara de la Orhideea, nici cârciumile de la capătul tramvaiului 41“.
De atunci au trecut opt ani, examenul la şcoala de şoferi - acum doi ani - şi, încet-încet, cunoaşterea oraşului. Are un apartament în Aviaţiei, dar nu şi buletin de Bucureş ti. „E îngrozitor, din punct de vedere birocratic, pentru că la orice chestie tre’ să mă duc în Baia- Mare. Dar încă nu mă simt pregătit să fiu cetăţean de Bucureşti. Îmi pare rău că n-am putut să-mi pun număr de Maramur
