La începutul lunii aprilie 1989, ambasadorul Republicii Federale Germania acreditat la Bucureşti a fost retras de guvernul de la Bonn în semn de protest faţă de politica promovată de Nicolae Ceauşescu în privinţa respectării drepturilor omului.
Atitudinea autorităţilor vest-germane din primăvara anului 1989 poate fi analizată din perspectiva încălcării grave şi în mod repetat, de liderul Partidului Comunist Român şi subordonaţii acestuia, a drepturilor omului, prevăzute în Actul final de la Helsinki. Documentul respectiv fusese semnat şi asumat la 1 august 1975, în capitala Finlandei, chiar de Nicolae Ceauşescu. Ca urmare a acţiunilor desfăşurate de cadrele Securităţii împotriva celor care l-au criticat pe preşedintele României în luna martie 1989, autorităţile vest-germane şi franceze şi-au rechemat ambasadorii acreditaţi la Bucureşti.
Acţiunea respectivă poate fi însă analizată şi din perspectiva rediscutării problemei Zidului Berlinului, în contextul politicii externe bazate pe dialog, promovată de liderul sovietic Mihail Gorbaciov.
STATUTUL POSTBELIC AL GERMANIEI
În perioada 1945-1989, principala problemă internaţională existentă în Europa a constituit-o definirea statutului postbelic al Germaniei. Împărţită în patru zone de ocupaţie, cu o capitală în care se aflau forţe militare ale celor patru Mari Puteri, Germania a reprezentat un măr al discordiei între învingătorii din cel de-al doilea război mondial şi, implicit, unul dintre focarele cele mai periculoase ale războiului rece.
Crearea Uniunii Occidentale la 17 martie 1948 a fost interpretată de reprezentanţii URSS ca o dovadă a neîncrederii manifestate de Aliaţii Occidentali faţă de Moscova. În consecinţă, la 20 martie 1948, mareşalul Vasili D. Sokolovski a profitat de faptul că în acel moment era preşedinte al Consiliului Aliat de Control din Germania
