Mesajul a fost trimis. Multumesc!

WikiLeaks: Soljeniţîn îl plăcea pe Putin şi îl simpatiza pe Medvedev

Publicat in Jurnalul, joi 2 decembrie 2010 ·

Cu patru luni înainte să moară, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură Alexander Soljeniţîn a declarat că Vladimir Putin este omul care poate ajuta poporul rus să se redescopere, scrie The Guardian, citând din corespondenţa publicată de WikiLeaks. Ambasadorul american William Burns l-a vizitat pe Soljeniţîn în aprilie 2008 la reşedinţa sa de lângă Moscova. După această întrevedere diplomatul a trimis o notă la Washington în care a scris: "Soljeniţîn, care va împlini 90 de ani în decembrie se află într-o stare de sănătate slăbită de la o vreme. Un infarct i-a paralizat braţul stâng şi-a deformat mâna, dar energia legendară a lui Soljeniţîn nu a fost afectată. Era atent, vorbea clar şi, pe măsură ce conversaţia îşi urma cursul, ne-am angajat în discuţii despre evenimente actuale. (...) Alături de Soljeniţîn se afla soţia sa, Natalia, care a urmărit discuţia noastră cu atenţie şi nu a exitat să-şi contrazică soţul când credea că era necesar. (...) Soljeniţîn a făcut o paralelă între regimul de opt ani al lui Putin şi perioada în are Gorbaciov şi Elţîn s-au aflat la putere. (...) Sub Putin, naţiunea a redescoperit ce înseamnă valorile ruseşti, a mai spus Soljeniţîn”. Ambasadorul le-a transmis colegilor de la Washington că Soljeniţîn conştientiza problemele actuale ale Rusiei, inclusiv distanţa uriaşă dintre săraci şi bogaţi. Soljeniţîn considera că actualul preşedinte Dmitri Medvedev este "un bărbat tânăr şi simpatic”. Deşi nu l-a întâlnit în persoană, scriitorul spunea că liderul de la Kremlin trebuie să facă faţă unor multitudini de provocări de a repara daunele făcute cetăţenilor ruşi în timpul regimului sovietic. Ostilitatea lui Soljeniţîn faţă de fosta URSS era evidentă, scrie ambasadorul Burns, în notele sale citate de The Guardian. Scriitorul era îngrijorat pentru tinerii ruşi care "nu au apreciat suficient pericolele comunismului, un sistem pe care Soljeniţî

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 59 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 59 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 43 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni răpiţi la 7 octombrie

News.ro acum 25 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în atacul său de la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Fâşia Gaza, relatează AFP. Cei doi ostatici se prez

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°