In vreme ce il privea pe copilul din fata sa, lui Olaru Frumosu ii veni in minte chipul tovarasului maior Dumitreasa, seful Biroului de Contrainformatii al unitatii de artilerie de la Sighet. Acolo facuse armata, iar tovarasul maior ii propusese sa ramana in Securitate.
La controlul valizei, ii gasise unui soldat mic cu nasul mare o carte care se numea Critica ratiunii pure, iar apoi il raportase ca-si batea joc de tunurile Skoda din dotare. Isi amintea inca, incantat, cum se facuse la invatamantul politico-ideologic "prelucrarea" asupra pericolului pe care-l reprezenta cerneala de ziar pentru gaura curului si cum amaratul ala luase cinspe zile de carcera, iar el, care se dovedise aparator si nu critic al ratiunii, mai luase o tresa si devenise de-a binelea sergent. Numai ca la Scoala de Securitate picase examenul medical, fiind gasit cu inima slaba, asa ca i se zisese atunci: "Tovarase, dumneata ne poti ajuta si altfel".
Acum, Olaru Frumosu, instructorul de atelier de la Liceul A.T. Laurian din Botosani, rezident al Securitatii, il privea pe baietelul brunet, cu ochi negri si mari.
"Deci asta e...", gandi tovarasul Frumosu, scrutandu-l pe Mugur Calinescu, pustiul din fata sa. "Mucosu', cat i-a tinut pe jar cu inscriptiile sale pe tovarasii de la Securitate!" Rezidentul primise misiune sa afle "tot ce misca" in legatura cu elevul. Locotenentul Sarbu ii trasase sarcina clar: "Vezi, pune-ti toti colaboratorii la lucru!".
Acum, putea sa afle el insusi cate ceva - baiatul venise la el impreuna cu un coleg, Anghel, sa-i ceara niste bucati de lemn strunjite, ca sa-si puna cozi la un set de surubelnite. I le daduse, in vreme ce-l descususe savant: "Ce-ai patit, ma? Ce ti-a facutara astia?". "N-a avut ce", il imita copilul in agramatisme. "Am recunoscut io tot; dar mai rau imi pare ca am fost tradat de prieteni. Am invatat sa nu mai am increde