Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolăescu, nemulţumit de conducerea Agenţiei Naţionale pentru Transplant, anunţă schimbări

Publicat in Mediafax, duminică 14 aprilie 2013 ·

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, că Agenţia Naţională de Transplant nu are, din punctul lui de vedere, un management competent şi că va trebui să se "umble" şi la această instituţie, în contextul reorganizării MS.

Nicolăescu a vorbit în emisiune şi despre bugetul alocat pentru transplant, dar şi despre faptul că nu este mulţumit de actuala conducere a Agenţiei Naţionale pentru Transplant.

Referitor la sumele alocate în acest domeniu, ministrul a precizat că bugetul de anul trecut pentru transplant nu a fost consumat, iar în 2013 s-a calculat "necesarul la nivelul anului 2012", cu menţiunea că din veniturile Ministerului Sănătăţiii (MS) sunt puse deoparte nişte sume, în cazul că va fi nevoie.

"Din punctul meu de vedere, noi asigurăm anul acesta măcar nivelul anului 2012. Dacă va fi nevoie, din fondurile ministerului, vă aduc aminte că noi avem acele fonduri proprii care vin din taxa de viciu. De acolo avem nişte sume şi, dacă va fi nevoie, suplimentăm Programul de transplant. Să dea Dumnezeu să fie atâţia donatori şi poată să se facă atâtea transplanturi cât e nevoie", a explicat demnitarul.

Eugen Nicolăescu a mai declarat că, din păcate, Agenţia Naţională de Transplant, aşa cum a moştenit-o, nu are un management competent. "Va trebui să umblăm şi la această agenţie, ceea ce vom face, dacă tot facem reorganizarea ministerului, în următoarele două luni", a menţionat el.

Agenţia îl are ca preşedinte pe prof. dr. Irinel Popescu, director executiv este Dan Luscalov, iar postul de director adjunct pe strategie de management este ocupat de Andrei Nica.

Întrebat dacă are în vedere o remediere a situaţiei de la Institutul de Transplant din Târgu Mureş, în sensul de a acorda personalitate juridică instituţiei, ministrul Sănătăţii a spus că discuţia pe acest su

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 5 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 3 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 3 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 4 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 7 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 6 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°