Aerobic, fitness şi jogging… prin mişcări de înot. E una dintre cele mai complexe modalităţi de a face mişcare, de a vă menţine tonusul, de a „arde” kilogramele în plus sau de a vindeca afecţiuni ale coloanei vertebrale.
Metoda este cunoscută generic sub numele de Aqua Gym, adică gimnastică în apă. Îmbină plăcerea de a face mişcare cu starea de relaxare conferită de prezenţa apei. Toate acestea fără transpiraţie sau fără a depune un efort fizic considerabil. Dacă se adaugă mişcări de fitness şi de aerobic, „reţeta” e completă. Tehnica este mai mult decât un simplu exerciţiu de gimnastică, devenind Aqua Fitness. Braşovul este de altfel singurul loc din ţară unde cei interesaţi pot practica Aqua Fitness.
Nu e nevoie să ştii să înoţi
„Şedinţele de Aqua Fitness combină mai multe stiluri de Aqua Gym, alergare în apă şi exerciţii de fitness adaptate mediului acvatic. La acestea se adaugă exerciţii de înot specifice”, ne-a explicat George Munteanu, singurul instructor de Aqua Fitness din ţară.
Deşi ar putea fi catalogat drept un sport de… apă, pentru a practica Aqua Fitness nu e nevoie să ştii să înoţi. Asta deoarece fiecare cursant beneficiază de un echipament special: gantere foarte uşoare din spumă, care în apă devin foarte grele, o centură de corp şi două centuri de picioare.
Aqua Fitness, până în ultima săptămână de sarcină
Oricine poate practica Aqua Fitness. Nu există restricţii, cu atât mai mult cu cât metoda este ideală pentru persoanele supraponderale sau pentru femeile însărcinate. „Se poate efectua mult mai uşor de către persoanele în vârstă sau cu greutate corporală mai mare. Asta deoarece în apă mişcările sunt mult mai uşor de executat decât pe uscat, deoarece greutatea corpului scade, tinde spre zero. Din acelaşi motiv pot apela la Aqua Fitness şi femeile însărcinate. Se poate lucra fără nicio problemă până