După euforia victoriei şi împlinirea visului de putere, premierul Victor Ponta se trezeşte, mult mai apăsat decât partenerul întru preamărire Antonescu, în vâltoarea contradicţiilor virulente ale unei guvernări decalibrate. Cele două partide USL-iste mimează solidaritatea, fezabilă până la nivelul intereselor comune, după care apele par a-şi croi albii diferite pe viziuni şi interese diferite.
Aparent şi până la un punct chiar credibil, Ponta vrea să ne convingă că joacă cartea Europei pe când Antonescu şi ai lui, pătrunşi de credinţa că pot face totul prin ei înşişi par a se cantona pe tărâmul unui naţionalism izolaţionist, ca să nu acredităm bârfa scrutării spre răsărit. Ca atare Ponta pare preocupat de satisfacerea condiţionalităţilor integrării, problemă ce se dovedeşte a fi extrem de dificilă atât datorită crizei propriului nostru sistem însăilat după 1989 cât şi, mai cu seamă, opoziţiei acerbe a cercurilor de interese din interiorul puterii. Să exemplificăm.
La ordinea zilei este numirea Procurorului General şi a Procurorului şef DNA. Ponta, implicat direct în urma preluării interimatului la justiţie, ştie bine că Morar şi Kovesi au fost apreciaţi laudativ de organismele europene care doresc continuitatea pe aceeaşi linie. Dar dacă ar da curs ideii s-ar izbi de rezistenţa îndârjită a puternicilor săi susţinători din ambele tabere.
Se pare că este în căutarea unui compromis propunând-o pe Kovesi la DNA şi un nou venit la şefia generală. Nu se ştie de câtă înţelegere s-ar bucura un astfel de compromis. Ceea ce se ştie cu siguranţă este că puternicii penali din întreg registrul politic, central şi local, urmăresc schimbarea pe prezervarea intereselor lor pe când, e tot atât de sigur, forurile europene vor monitoriza la sânge prestaţia noilor veniţi, a justiţiei în general, cheia de boltă a integrării.
Aflat la mijloc, Ponta caută (incognito