Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uşoară descreştere a numărului de copii luaţi de stat în primele şase luni ale anului

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 18 iulie 2013 ·

Numărul copiilor neglijaţi, cu situaţie materială precară, abandonaţi de părinţi, aflaţi în situaţie de risc, care au ajuns în grija statului în primele şase luni ale anului, este în uşoară descreştere, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Motivul ar fi reintegrarea unor copii în familiile naturale, dar şi faptul că tineri care au împlinit 18 ani şi nu mai continuă studiile au ieşit din sistemul de protecţie a copilului.

Dacă anul trecut erau înregistraţi 1.709 copii şi tineri în sistemul de protecţie, 635 în plasament la asistenţi maternali profesionişti, 348 în plasament în familia lărgită, 124 în plasament la familii/persoane fără grad de rudenie şi 602 în plasament în servicii de tip rezidenţial publice, anul acesta, până pe 30 iunie, se înregistrau 1.686 de copii repartizaţi pe cele patru categorii de plasament.

Sărăcie, abuz, neglijenţă, abandon

În perioada 1 ianuarie -30 iunie au intrat în sistemul de protecţie 89 de copii şi tineri, faţă de 126 câţi au avut nevoie de serviciile statului anul trecut, în primele şase luni ale anului (33 au ajuns în plasament la asistenţi maternali profesionişti, 27 în plasament la familia lărgită, zece în plasament la familii fără grad de rudenie cu minorul şi 56 în plasament în servicii de tip rezidenţial publice).

Cauzele pentru care aceşti copii au ajuns în grija statului sunt deja cunoscute, lipsa veniturilor de orice fel ale părinţilor, lipsa unei locuinţe, a locurilor de muncă, abuz de orice fel, neglijare, abandon.

Anul trecut, în primele şase luni, au ieşit din evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava 56 de copii şi tineri, iar în acest an 48. Unii au fost reintegraţi în familia naturală, alţii au fost daţi în adopţie, iar alţii nu au mai continuat şcoala, după 18 ani.

Urmează o formă de învăţământ

360 de copii d

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 12 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°