Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Harghita: Bicicletele de concurs ale campionului mondial din 2009 la paraciclism au fost furate

Publicat in Adevarul, marți 4 ianuarie 2011 ·

Medaliatul cu aur la Campionatele Mondiale de Paraciclism de la Bogogno din 2009, harghiteanul Eduard Novak, a rămas fără bicicletele de concurs, acestea fiindu-i furate din magazia clubului de ciclism din care face parte.

Eduard Novak a declarat, marţi, corespondentului mediafax, că unul dintre colegii săi de antrenamente şi de competiţii a constatat, luni, lipsa bicicletelor unicat ale campionului.

"Unul dintre colegii mei a observat că magazia de biciclete a clubului de ciclism este spartă şi bicicleta cu care am câştigat aurul la CM, bicicletele cu care am câştigat locurile 2 la CM de pistă, toate trei au dispărut, plus toate componentele de şosea, roţile de contratimp", a precizat Eduard Novak.

Potrivit acestuia, hoţii au intrat cu chei potrivite în incinta care adăposteşte garajul şi atelierele de reparaţii, apoi au spart uşa de la intrarea în sala de antrenamente şi în magazia de depozitare a echipamentelor sportive.

În magazie se aflau 15 biciclete, dar au fost furate doar bicicletele şi echipamentele campionului, constatare care l-a determinat pe Eduard Novak să creadă că jaful l-a vizat în mod personal.

"Eu cred că scopul acestei acţiuni a fost îndreptat împotriva mea, cineva a vrut să-mi facă rău, să mă oprească. Cineva a vrut să-mi încep prost anul, mai ales că în martie trebuie să particip la Campionatul Mondial de pistă la paraciclism din Italia", a adăugat Novak.

Hoţii nu au ştiut că bicicletele furate sunt unicat şi nu se pot vinde în ţară, chiar dacă valoarea lor se ridică la 20.000 de euro, în total.

Novak a sesizat Poliţia şi a cerut anchetatorilor să facă demersurile necesare pentru ca acestea să nu fie scoase din ţară.

"Poliţiştii au cerut fotografiile bicicletelor de concurs furate, pentru a le da în consemn la frontiere, astfel încât ele să nu poată fi scoase din ţară.

De altfel, avem un cerc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România poate să aibă speranţa ca într-un viitor apropiat să fie inclusă în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 16 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România poate să aibă "speranţa legitimă" ca, "într-un viitor destul de apropiat", să fie inclusă în programul Visa Waiver. "Sunt foarte multe discuţii tehnice aici. Ştiţi că Visa Waiver nu este o decizie po

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum o ora
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°