Grupurile de lucru funcţionează mai eficient dacă includ femei, deoarece ele au abilităţi sociale mai dezvoltate decât bărbaţii. Rezultatele unui nou studiu ar putea revoluţiona modul în care guvernele sau corporaţiile organizează grupuri de discuţii pentru problemele curente.
Prezenţa unui geniu într-un grup de discuţii nu garantează succesul întâlnirii respective. Grupurile se comportă cel mai bine atunci când fiecare îşi spune punctul de vedere şi membrii au abilităţi sociale ridicate, ceea ce înseamnă că includ femei, arată un nou studiu citat de LiveScience.
Cercetarea măsoară pentru prima dată „inteligenţa colectivă", definită ca abilitate a unui grup de a duce la îndeplinire o varietate de sarcini. „Devine tot mai puţin relevant ce poate face un individ de unul singur şi tot mai relevant să înţelegem ce poate realiza cu ajutorul altora şi al tehnologiei", a explicat coordonatorul cercetării, Anita Woolley de la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh, SUA.
Woolley şi colegii ei au realizat două studii cu ajutorul a 699 de voluntari. Participanţii s-au împărţit în grupuri mai mici şi au avut de rezolvat diferite sarcini, de la puzzle-uri până la sesiuni de brainstorming sau negocieri cu resurse limitate. Cu ajutorul unor teste, cercetătorii au reuşit să creeze o „unitate de măsură" pentru inteligenţa colectivă.
Factorul social, cel mai important
S-a dovedit că performanţa grupului este într-adevăr influenţată de inteligenţa individuală medie, deci şi de prezenţa unor indivizi foarte deştepţi. Dar factorul social s-a dovedit a fi mult mai important.
Grupurile care includ mai multe femei ar putea avea performanţe mai bune pentru că femeile au o sensibilitate socială mai dezvoltată decât bărbaţii, abilitatea de a-şi da seama ce gândesc ceilalţi şi în ce dispoziţie sunt. Surprinzător pentru cercetători a fost că factori