Tesla Motors încearcă să evite o investigaţie a guvernului american privind siguranţa automobilului Model S, care ar putea conduce la creşterea costurilor pentru companie şi ar putea avea consecinţe nefavorabile pentru industria maşinilor electrice, informează Bloomberg.
Directorul general al companiei, Elon Musk, a anunţat că Tesla a pregătit o ajustare la software-ul Model S care ridică garda la sol la viteze mari, de autostradă, pentru a reduce şansele ca bateriile autoturismului să fie străpunse de obiecte peste care trece pe drum, evitând astfel producerea unor incendii.
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului Rutier din SUA a anunţat că va începe o investigaţie privind Model S, după ce au fost înregistrate două astfel de incidente.
Dacă autorităţile vor respinge soluţia software propusă de Tesla, compania ar putea fi obligată să instaleze un scut mai solid sub automobilele Model S, operaţiune foarte costisitoare care ar presupune şi rechemarea în service a autoturismelor aflate în circulaţie.
De asemenea, o astfel de anchetă ar reprezenta o lovitură de imagine pentru companie, care susţine că Model S este cea mai sigură maşină de pe piaţa americană.
Musk a calificat investigaţia drept o ameninţare prin care se doreşte \"întârzierea ascensiunii mijloacelor de transport sustenabil\" şi care \"creşte riscul schimbărilor climatice la nivel global, cu potenţiale consecinţe dezastruoase\".
F.A. Tesla Motors încearcă să evite o investigaţie a guvernului american privind siguranţa automobilului Model S, care ar putea conduce la creşterea costurilor pentru companie şi ar putea avea consecinţe nefavorabile pentru industria maşinilor electrice, informează Bloomberg.
Directorul general al companiei, Elon Musk, a anunţat că Tesla a pregătit o ajustare la software-ul Model S care ridică garda la sol la viteze mari, de aut