Deşi era neamţ de origine ca toţi chefii bucătari de la Curtea Regală a României, de altfel , deşi fusese şcoli la Cordon Bleu, la Paris, şi cunoştea fără cusur bucătăriile franceză şi italiană, ca şi pe cele din Germania şi Anglia, Iosif Strassman a prins drag de gastronomia românească. În anii în care gătea la Cotroceni, la Palatul Regal sau la Castelul Peleş, el este cel care, sprijinit şi de Regina Maria, a introdus meniurile în limba română şi, mai ales, meniurile cu preparate româneşti.
Borşurile noastre, sarmalele şi tochiturile îşi fac încet loc printre "Oxtail", "Vol-au-vent" şi "Dindoneau a la parisiènne". Mai mult chiar, Strassman creează feluri noi de bucate pe care le botează folosind... toponime româneşti (asta, bineînţeles, pe lângă suita de feluri de mâncare ce poartă numele membrilor familiei regale şi pe cele ale oaspeţilor ei de seamă). Prăjitura Caraiman, puţină lume mai ştie azi, a fost creată în bucătăria de la Peleş, de către Iosif Strassman, ea fiind, de fapt, un dublu omagiu adus naturii pe de o parte şi fiului rebel al Reginei Maria, principele care abdicase, într-o vreme, la titlul lui de moştenitor, pentru a deveni, simplu, "cetăţeanul Carol Caraiman".
Strassman a creat reţete, dar a şi îmbunătăţit reţete "clasice" româneşti. Sărmăluţele lui în foi de viţă, spre exemplu, se pregăteau cu carne de viţel sau de miel (nici urmă de cărniţă de godăcel, cum îi place românaşului, nici urmă de piept de gâscă, precum în "clasica" lui Păstorel!); se fierbeau în borş de putină (cred că se îndrăgostise de acest ingredient tot pregătind borşuri româneşti); cu un sos de făină şi bulion, pregătit aparte şi turnat peste sarmale, cam pe când se gătau de fiert.
Strassman a pregătit, la Stâna Regală de la Sinaia, şi câteva "prânzuri pe pajişte", unele dintre ele chiar pentru evenimente importante, precum nunta Principesei Ileana, în