Fotografiile si desenele infatisand aceasta piata din centrul Bucurestilor sunt numeroase si, in general, cunoscute. De la incendiul cel mare din 1847 pana in prezent, a atras atentia artistilor din motive nu intotdeauna estetice, cat, mai curand pentru ca ea constituie un fragment din epoca medievala, un fragment alterat de trecerea vremii pana la schilodirea sub care ne apare astazi. Din nefericire, acest vestigiu nu s-a bucurat niciodata de respectul cuvenit, asa cum ni se prezinta astazi s-a prezentat si altadata, urata, aproape hidoasa, murdara, plina de praf, calcata mai des de carutele taranilor decat de butcile boieresti, parca jignite de prezenta ei in inima targului. Aici a fost loc de spanzuratoare ori s-au infruntat cu mustele scaunele macelarilor, aici suditii rusi au ridicat din paianta hanuri mai utile paduchilor decat oamenilor, prefacute in scrum in 1847, ca si puscaria din vecinatate, aici, la umbra stravechii Biserici Domnesti, au aparut tarabele zarzavagiilor in preajma Razboiului Crimeii, pentru ca, la scurt timp, prin 1863, piata sa se umple de cosurile tigancilor florarese. Nimic nu mai amintea de Curtea Domneasca. Fala din trecut, daca va fi fost vreodata, fusese aruncata la gunoi. In mod firesc, la Biserica Bunei Vestiri ar fi trebuit sa fie uns Carol I, ca voievozii de altadata, dar cine s-ar fi incumetat sa-l duca acolo pe tanarul print crescut pe malul Lacului Constanta din Elvetia si preumblator pe bulevardele berlineze? Locul ajunsese un maidan. Tarziu, cineva s-a indurat de istorica piata si a construit din fier forjat si sticla o hala pentru flori: maidanul disparuse, dar locul nu se civilizase cine stie ce si nu se va civiliza… Istoria pare un refugiu incomod pentru sufletul romanului, altfel, poate din amuzament, degustator de tirade patriotarde. Un desen din epoca, pe care il prezentam aici, ne infatiseaza cu un realism crud d