Conducerea Asociaţiei Oraşelor din, reunită vineri, la Cisnădie, în cadrul Consiliului Director au anunţat că administraţia din Aninoasa are datorii exorbitante.
CITIŢI ŞI:
Primarii oraşelor din România, speriaţi de preluarea spitalelor în administrare
Destituiri la IPJ Sibiu
Semafoare inteligente în cea mai aglomerată intersecţie din Sibiu
Cei şapte vicepreşedinţi ai AOR şi primari ai diverselor oraşe din ţară, au tras un semnal de alarmă, la Sibiu, atrăgând atenţia asupra situaţiei de criză din comunităţile din România. Astfel, primăria Aninoasa este aproape de faliment, pentru că administraţie publică locală a acumulat ''datorii nu din plata salariilor, ci din lucrări efectuate deja''.
Vicepreşdintele AOR, primarul oraşului Ţăndărei, Vasile Sava a declarat vineri, că, '' mulţi primari din oraşe mici şi comune nu au bani să plătească costul iluminatului public. România este în beznă”. Ca o concluzie a discuţiilor purtate la Consiliul Director, doar 40 la sută din proiectele propuse de primarii, membrii ai AOR, au fost aprobate de guvernanţi.
Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos: