Stenograma unei discuţii, purtate pe 27 aprilie 2006, înaintea întâlnirii pe care oficialii ALRO ar fi avut-o la Palatul Cotroceni cu Theodor Stolojan, între ministrul de atunci al Economiei, Codruţ Şereş, şi Marian Daniel Năstase, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al ALRO Slatina, a fost dată publicităţii de evz.ro, potrivit realitatea.net.
Discuţia arată că preşedintele Traian Băsescu, supranumit de cei doi "Părintele Naţiunii", nu ar fi fost de acord cu afacerea pusă la cale de "băieţii deştepţi" de la ALRO de a cumpăra energie mai ieftină de la Hidroelectrica. 27 aprilie 2006 - Convorbire telefonică între Codruţ Şereş, ministrul Economiei, şi Marian Daniel Năstase, vicepreşedintele CA ALRO
Năstase: Alo!
Şereş: Bună ziua, domnule director!
Năstase: Să trăiţi, domn ministru. Se stresează Preşedintele Naţiunii.
Şereş: Ţi-am spus eu că se stresează.
Năstase: Nu, dar el vrea să anuleze tot şi eu vroiam să am o discuţie cu dumneavoastră. Poate mâine dimineaţă înainte să intraţi în şedinţa de la 9.00.
Şereş: OK.
Năstase: Ca să ştim cum stăm, că, dacă el a dat un mesaj aşa de dur, eu nu mai ştiu cum stau. Şi ne-am nevrozat şi noi.
Şereş: Când a dat mesajul?
Năstase: Astăzi.
Şereş: La ce?
Năstase: A zis că nu îl interesează şi anulează tot.
Şereş: Habar nu am!
Năstase: Ştiu că nu aveţi, pentru că nu aţi putut să staţi cu el. Eu am primit prin celălalt om. Cred că trebuie să avem o discuţie, pentru că trebuie ca Părintele să fie şi el liniştit că eu am luat OK-ul să îl rezolv, să îl ajut. Deci acum lucrăm pe chestia asta, dar trebuie să fie „go", adică, dacă este „not go", ne-am blocat complet.
Convorbire telefonică între Valery Krasnov şi Vitaly Maschitskiy, prezentată la Ora de foc
K: Interlocutoarea mea a spus că au ajuns la nişte lucruri concrete, iar mai departe va