Ultima carte a lui Lucian Boia, De ce este România altfel?, nu răspunde la întrebarea care îi dă titlul. În loc de asta, autorul se mulțumește să afirme că este altfel pentru că a fost dintotdeauna altfel. Va rămîne, după toate aparențele, în continuare altfel, întrucît nimeni, nici măcar autorul, nu are nici o idee despre cum poate fi fără să fie altfel. Precum un medic aflat în fața unei boli necunoscute, Lucian Boia se mulțumește să constate că România este o țară bolnavă („altfel“), să-i enumere și să-i descrie simptomele fără să-i stabilească un diagnostic precis și fără să propună nici un tratament. Nu este poate o simplă coincidență faptul că în același an, 2012, și tot în orizontul tematic al etnopsihologiei, a apărut cartea profesorului Vasile Dem. Zamfirescu, intitulată Nevroză balcanică, despre care am scris la timpul respectiv în Observator cultural.
Fişa clinică
În fișa clinică elaborată de medicul-istoric Lucian Boia, pacienta (s-ar zice chiar excesiv de pacientă) România prezintă, de la bun început, un retard istoric îngrijorător: „totul începe cu o întîrziere impresionantă“ de vreme ce „statele românești – Țara Românească și Moldova – se încheagă abia spre mijlocul secolului al XIV-lea, ultimele, și de departe (sic!), de pe cuprinsul Europei“. Imediat după aceea este consemnată „trăsătura“ marginalității geopolitice a României, situată pe de o parte, la marginea Imperiului roman, apoi a Imperiului bizantin, în sfîrșit, la marginea Europei occidentale, civilizate, iar de celalaltă parte, la marginea Imperiului otoman, apoi a Imperiului rus.
Condiția frontalieră a României, la un moment dat, centrul intersectării a trei mari imperii – otoman, habsburgic și rus –, a dus la formarea a două atitudini deopotrivă anormale: o excesivă închidere (ruralism, conservatorism), simultană unei excesive deschideri. Deschiderea totală se