Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii europeni nu se mai înghesuie să cumpere fondurile Franklin Templeton

Publicat in Ziarul Financiar, luni 7 ianuarie 2013 ·

Compania americană Franklin Templeton, care administrează Fondul Proprietatea, a ieşit din clasamentul celor mai bine vânduţi manageri de fonduri în Europa, potrivit unui raport realizat de Lipper şi publicat de Financial Times.

În 2011, Franklin Templeton a ocupat primul loc în clasamentul celor mai bine vânduţi manageri de fonduri în Europa, însă în 2012 a cedat primul loc companiei PIMCO, managerul celui mai mare fond de obligaţiuni din lume, şi nu se regăseşte nici măcar între primii 30 de administratori.

PIMCO a înregistrat vânzări nete de 28,2 miliarde de euro în intervalul cuprins între lunile ianuarie şi octombrie 2012, devenind astfel al treilea cel mai mare manager internaţional din Europa cu active de 100,7 miliarde de euro.

Fraklin Templeton a suferit o schimbare a norocului, scrie Financial Times. În 2012 a atras intrări nete de 2,3 miliarde de euro, fondul de obligaţiuni Templeton Global Bond Fund nereuşind să intre în clasamentul celor mai vândute 30 de fonduri din Europa. În 2011, Franklin Templeton a fost cel mai bine vândut administrator de fonduri cu intrări nete de 15,7 miliarde de euro. Începând din 2011, Franklin Templeton distribuie şi în România 11 fonduri de investiţii.

Ed Moisson, analist-şef la Lipper, spune pentru Financial Times că cele mai bine vândute fonduri de obligaţiuni ale Franklin Templeton "au intrat într-o perioadă mai dificilă în 2012 cu o scădere a performanţelor". El spune că în ciuda unei percepţi că fondurile Templeton Global Bond şi Templeton Total Return "s-au cam răcit", randamentele acestora sunt încă bune. Fondul Templeton Global Total Return a câştigat 18% în 2012, iar Templeton Global Bond Fund a crescut cu 14,6%, potrivit Lipper.

Pe de altă parte, PIMCO a beneficiat din plin de cererea pentru produse cu obligaţiuni şi de reputa

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 7 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 8 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 9 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 7 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 13 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 12 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Premierul slovac Robert Fico, operat din nou, timp de două ore. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunţă ministrul Apărării, Robert Kalinak

Gandul acum 12 ore
Premierul slovac Robert Fico, împuscat miercuri de extremistul Juraj Cintula, a fost operat din nou vineri şi se află în continuare în stare gravă, anunţă vineri ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak, relatează AFP. Joi, Fico a stat 5 ore în p

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°