Aşa a fost să fie! Să se adune toate în mai puţin de 24 de ore. „Poziţia copilului” a avut vizionarea de presă, nu se ştie de ce, ăl mai matinal din tot Festivalul! Or fi ştiut proverbul cu: Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge? Eventual pe scenă, în seara decernării de urşi?

Sala aproape s-a umplut şi s-au urmărit cu răbdare cele aproape două ore de mare virtuozitate actoricească şi nu numai, într-o filmare ameţitoare, poate din dorinţa de a da o senzaţie de vertij a celui care face un accident mortal, şi apoi nu ştie cum să scape basma curată, dar nici nu vrea să fie ajutat... Complicat! E deja caftit la mânie de unchiul victimei (colosal de fiecare dată la mânie scenograful-actor Mihai Dorobanţu, pe care l-am decoperit în „Francesca”, în parcare, când îi aplică o corecţie soră cu moartea lui Boguţă) ucise de o maşină care mergea cu o viteză nepermisă, dar şi copilul avea partea lui de vină, că traversase pe unde nu era voie.

Apar după cei doi poliţişti, un el Mimi Brănescu, (mult mai uman decât în „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea”, locul cinicului de serviciu, fiind luat acum şi în „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, şi în scurtul „Tabasco” şi în cel de faţă de Bogdan Dumitrache), şi o ea: Cerasela Iosifescu, atât de potrivită şi greu de uitat şi în precedentul Netzer: „Medalia de onoare”, unde era o funcţionară sâcâitoare şi imposibilă, care nu se lăsa intimidată de marele Victor Rebengiuc.

Apoi Nataşa Raab, devenită acum mătuşa aceluiaşi băiat supărat e viaţă, şi din păcate atât de veridic, şi care se descurcă admirabil în pielea unei doctoriţe sigure pe ea şi plină de relaţii, bune la casa omului, în orice împrejurare. Ca şi nora, coşmarul oricărei soacre, (individa cum îi spune cu năduf Cornelia mama – leoaică) întruchipată perfect ca replici şi dispreţ ori condescendenţă, ominiprezente pe chipul de gheaţă, şi atât