Rusia se încăpăţânează să susţină regimul lui Assad din Siria. Nu contează numărul de morţi din ambele tabere, atât timp cât, de fapt, este războiul civil al altora. Interese strategice militare şi economice, dar şi fanfaronade de „lideri mondiali” care îşi arată muşchii, să nu cumva să pară mai slabi decât rivalii americani, stau în spatele acestei atitudini. Şi cu ce preţ? O sută de mii de vieţi, câte s-au pierdut până acum? Două sute de mii vor fi de-ajuns? Nici un regim nu merită să fie menţinut cu un asemenea sacrificiu uman.
Putin Mondialu’ nu vrea nici măcar cu o vorbă oficială să îl deranjeze pe Assad, dictatorul sirian. Ar putea, având în vedere că este principalul aliat al acestuia, să îi ceară un armistiţiu, să se aşeze la masa negocierilor cu opozanţii, să dea o pauză gurilor de foc.
Atacul chimic despre care se spune că ar fi avut loc pe 21 august, lângă Damasc, a determinat o escaldare a declaraţiilor, dar nicidecum în sensul unei încetări a luptelor, ci spre o internaţionalizare rapidă a conflictului. Totuşi, Assad a lăsat de la el şi a permis experţilor ONU să vină să inspecteze locul presupusului atac chimic.
Dar iată că s-a tras asupra convoiului internaţional. Nişte „lunetişti neidentificaţi” au reuşit să facă praf una dintre maşini şi au întors din drum specialiştii ONU. Cum ambele tabere se acuză reciproc pentru folosirea armelor chimice, sunt doar două posibilităţi. Ori regimul Assad, pe faţă, a fost de acord să vină experţii, dar face orice ca să îi împiedice să îşi facă treaba, sau, dimpotrivă, opozanţii sunt cei care încearcă să oprească experţii ONU, ca să nu se descopere că ei au fost cei care au pus la cale atacul chimic.
Oricum ar fi, pe americani îi frig degetele pe trăgaci şi spun că s-ar băga la bătaie, pentru că e tot mai clar că regimul dictatorial îşi extermină cetăţenii folosind arme chimice. Pe de altă par