Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul "Rabla" merge bine

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Aproape 11.000 de autoturisme noi au fost cumpărate anul acesta prin programul „Rabla“, din cele 46.667 de maşini noi înmatriculate în 2013. Până în prezent, s-au achiziţionat 10.938 de autoturisme noi. Din numărul total de 46 667 de autoturisme noi înmatriculate în acest an, aproximativ 11.000 sunt achiziţionate prin programul implementat de AFM. Se vor adăuga şi cele care urmează sa fie achiziţionate, având în vedere că au fost distribuite încă 3.000 de tichete. Noi sperăm să se transforme în autoturisme noi“, a declarat el. Mai mult de jumătate din parcul auto naţional are o vechime mai mare de 12 ani, iar indicele de mobilitate este foarte redus, vechimea medie a maşinilor casate prin programul „Rabla“ din acest an este de 22,5 ani. O posibilă cauză a încetinirii procesului de înnoire a parcului auto naţional o reprezintă scăderea puterii de cumpărare a cetăţenilor, pe fondul modificărilor cerinţelor de acordare a creditelor. Din discuţiile purtate cu producătorii auto, în cele zece luni de la începutul anului 2013 s-a înregistrat o uşoară revenire a vânzărilor de autoturisme noi, produsul autohton Dacia înregistrând, de exemplu, o creştere a vânzărilor cu aproximativ 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Demararea unui studiu de impact privind timbrul de mediu şi programul „Rabla“, de către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice împreună cu AFM, pentru a analiza, alături de industria auto, experţii şi jurnaliştii din domeniul auto, care sunt posibilele deficienţe, dar şi modul prin care pot fi îmbunătăţite aceste instrumente pentru reducerea poluării şi menţinerea competitivităţii pieţei auto din România.

Autori: A.B.

Aproape 11.000 de autoturisme noi au fost cumpărate anul acesta prin programul „Rabla“, din cele 46.667 de maşini noi înmatriculate în 2013. Până în prezent, s-au achiziţionat 10.938 de autoturisme noi. Din numărul

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 37 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 2 ore
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°