Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pi-Ţurca

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 17 august 2012 ·

O ţurcă jucată cu picioarele. O Piţurcă.

Sportul nostru naţional nu e fotbalul. E altceva. Un beţişor pe post de minge pe care-l loveşti cu o bâtă. Ţurca. Dai tare şi unde s-o duce s-o duce! Şi după aia alergi ca bezmeticu şi pentru prima dată nu ştii de ce şi până unde.

Cam aşa a fost alaltăseară cu naţionala României în prima repriză cu Slovenia la fotbal. Am dat in ea, am alergat dar n-am construit mai nimic. În schimb slovenii ne-au perpelit şi la margine şi la perete. Şi din lovituri libere şi din acţiune. Locul 33 deh! faţă de 51 al nostru în ierarhia mondială s-a cunoscut. N-am apucat să ne aşezăm bine în ghete că în min 4 era deja 1-0 pentru sloveni după o fază plecată în urma unui corner pe care ,,pisica'' noastră a încercat în disperare să-l evite presimţind parcă, ca o felină adevărată, că va urma ceva rău. Felină ce a fost prinsă în pioneze pe linia porţii şi n-a ieşit în şase metri acolo unde a făcut rost de-un dormeo la marcaj Papp. Nea Piţi ronţăie nervos la gume mai ceva ca Dorinel, răcneşte, gesticulează dar repriza se încheie.

Mereu ne revenim noi într-a doua. Hai că ne revenim ! Dar la 2-0 mi-am zis că ne trebuie şi repriza a treia ca să se întâmple ceva bun în jocul nostru. Chiricheş, valorosu nostru, zece milioane, să trăiască! o comite la marginea careului şi e penalty ! Mi s-a făcut negru în faţa ochilor. Dintr-o dată am văzut tot lignitul de la Tg. Jiu până în Ghencea umplându-ne poarta. Mă uit la Piţi. A făcut spume cu guma-n gură. Însă ai noştrii se trezesc din pumni, se dau cu cărbuni pe faţă ca războinicii şi dintr-o centrare a lui Torjică, Papp pune latul şi reduce elanul gazdelor 2-1. Ba nu. Că ăştia ripostează prin Dedic şi după un un-doi cu Birsa e 3-1 pentru gazde.

Luptăm-luptăm! Luptăm să egalăm! O singură dată am fi putut-o face prin Maricadona al nostru la scorul de 1-0 dar cu mâna nu merge să dai

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 43 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°