Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu trebuie retrasă distincţia « Steaua României » acordată lui Laszlo Tokes

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 septembrie 2013 ·

Consiliul de onoare al Ordinului Steaua României va decide astăzi dacă Laszlo Tokes îşi va păstra decoraţia sau aceasta va fi retrasă, aşa cum a solicitat europarlamentarul PSD Corin Creţu, care deţine la rândul său Ordinul Naţional « Steaua României ». Tokes a primit înalta distincţie în decembrie 2009, « cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluția din Decembrie, în semn de înaltă apreciere a curajului și a demnității de care a dat dovadă, declanșând, prin exemplul personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste''. Nu cred că distincţia acordată lui Tokes ar trebui retrasă şi că solicitarea formulată de Corina Creţu în acest sens a avut motivaţii pur populiste. Aceasta a fost făcută în vâltoarea unor declaraţii extremiste ale partidului Jobbick în care s-a amestecat şi Laszlo Tokes. Europarlamentarul s-a remarcat de altfel, în ultimii ani prin tot felul de afirmaţii controversate, extremiste şi cu care nu pot fi de acord. Este condamnabilă declaraţia lui Tokes ce a solicitat « protectorat pentru Transilvania » Ungariei şi pentru care s-a cerut ridicarea decoraţiei Ordinul « Steaua româniei » ? Clar da ! Dar mai cred că nu trebuie să încurcăm lucrurile şi trebuie să luăm în considerare şi rolul pe care Laszlo Tokes l-a avut la Revoluţia din 1989 şi opoziţia faţă de regimul comunist. Să recapitulăm. Începând cu anii 1980, Laszlo Tokes a intrat în vizorul Securităţii pentru opoziţia sa faţă de regimul comunist. A criticat în repetate rânduri planul guvernamental de sistematizare rurală prin care regimul Ceauşescu îşi propunea demolarea mai multor sate din toată ţara şi organiza manifestări culturale care nu erau pe placul autorităţilor de stat. Pentru că a refuzat să accepte destituirea de la parohia din Timişoara şi evacuarea din casa parohială, pe 16 decembrie 1989, Securitatea a încercat să îl ridice din locuinţa sa. Credincioşii r

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 11 minute
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

SuperLiga: Care sunt cluburile care au primit licenţă pentru participare în sezonul 2024-2025

Mediafax acum 37 minute
Potrivit unui anunţ de luni al FRF, hotărârile Comisiei de Licenţiere au fost pronunţate în data de 9 mai 2024. Astfel, următoarele cluburi au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum o ora
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

Circulaţie închisă pe A3 pentru cea mai mare operaţiune de desant din Europa după al II-a Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, între orele 17:00 - 20:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Autostrada A 3, tronson kilometric 36 - 51+796 metri, între nodul rutier Cheţani şi nodul rutier Câmpi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum 2 ore
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°