Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectrul recesiunii rămâne pregnant deasupra Europei

Publicat in Capital, duminică 5 august 2012 ·

Statele europene și în special cele din zona euro au încă probleme majore, care pot duce la menținerea recesiunii în acest an, dar și în 2013. Perspectivele se păstrează negative și pentru moneda europeană, cu o probabilitate ridicată ca Grecia să renunțe la euro de anul viitor

Starea de incertitudine s-a mai calmat în Europa și în zona euro după ultimul summit, însă criza economică rămâne, încă, destul de puternică. Pericolul de recesiune nu a trecut, iar cea mai bună dovadă este înrăutățirea ratingurilor celor mai stabile state. Practic, Finlanda este singura țară din zona euro care își păstrează evaluarea AAA din partea Moody’s, cu perspectivă stabilă, după ce Germania, Olanda și Luxemburg au fost coborâte la perspectivă negativă, păstrându-li-se ratingul AAA.

Ministerul de finanțe german a reacționat imediat, cu declarații prin care arată că ţara sa rămâne într-o „situație economică și financiară foarte solidă“, aducând ca argument piețele financiare care cumpără obligațiuni germane la randamente apropiate de zero. Cu toate acestea, după anunțul Moody’s, randamentele bondurilor guvernamentale germane s-au dublat, ajungând până la 1,25% pentru obligațiunile cu maturitatea la zece ani, în timp ce cele olandeze au o dobândă de 1,72%.

Probleme majore rămân în Spania, unde costurile de împrumut sunt în continuare foarte mari. Dobânzile pe care spaniolii trebuie să le plătească pentru bondurile pe zece ani au atins un maxim de 7,69% în urmă cu o săptămână, cifră enormă în condițiile în care dobânda de referință a Băncii Centrale Europene (BCE) este la 0,75%, iar cea oferită de BCE pentru depozite, 0%. Cum, însă, Spania are dificultăți majore în a ieși din criză, iar măsurile de austeritate cerute de șefii eurogrupului sunt întâmpinate cu proteste de către populație, creditorii cer randamente mari pentru a acoperi riscurile asoci

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Cod galben de viituri, până joi dimineaţă, în mai multe bazine hidrografice din ţară

News.ro acum 58 minute
Hirdologii au instituit cod galben de viituri pentru râuri din mai multe bazine hidrografice, până joi dimineaţă la ora 08.00. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiştii

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 43 minute
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 58 minute
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 2 ore
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum 55 minute
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 30 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor” la cea de-a LXVI – a ediție

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 8 mai 2024

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°