Toată lumea este de acord că provizioanele constituite de bănci pentru riscul de credit sunt mai mari după standardele româneşti de contabilitate faţă de cele calculate după cerinţele specifice IFRS, iar trecerea la contabilitatea IFRS de la 1 ianuarie 2012 ar implica eliberări de provizioane, respectiv vânzări de valută.
La nivelul sistemului bancar nu există o evaluare certă a ecartului dintre stocul de provizioane în RAS şi cel în IFRS, însă estimările merg de la mai multe sute de milioane de euro până la 2 mld. euro. Aşadar, dacă băncile s-ar fi repezit în bloc să ajusteze provizioanele pentru a se alinia la IFRS, pe piaţa valutară ar fi ajuns dintr-o dată sume importante în valută, cu efect de apreciere "tehnică" a leului.
În luna decembrie BNR a realizat un sondaj în rândul băncilor, din care a tras concluzia că exista riscul ca printr-un efect de turmă instituţiile de credit să se repeadă să vândă valută pentru a-şi închide poziţiile valutare.
Un asemenea scenariu ar fi însemnat pe de-o parte apariţia unei presiuni pe resursele de finanţare, iar pe de alta o volatilitate sporită a cursului leu/euro.
Pentru a preveni astfel de evoluţii, BNR a încercat să clarifice opţiunile pe care le au băncile atât în scris, cât şi în cadrul unei întâlniri care a avut loc marţi între reprezentanţi ai trezoreriilor băncilor şi Cristian Popa, viceguvernator al BNR şi Nicolae Cinteză, şeful Supravegherii din BNR.
Chiar şi în urma acestor discuţii, ieri unele bănci continuau să descrie situaţia drept o "nebuloasă", să se plângă de absenţa unor instrucţiuni scrise mai clare din partea BNR şi să invoce scenarii bizare în care BNR ar urma să plafoneze sau să aprobe individual pentru fiecare bancă sume de valută care ar putea fi vândute lunar pentru închiderea poziţiilor valutare.
Analiştii consideră că ajustarea provizioanelor la cerin