Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caras-Severin - judetul haosului politic

Publicat in Romania Libera, luni 9 ianuarie 2006 ·

Alianta "D.A." din Caras-Severin este macinata de conflicte interne intre grupurile de putere formate in primele luni de dupa alegeri, asa cum se intampla si in PSD altadata. Liderii celor doua partide care compun alianta nu pot trece peste orgolii si se afla intr-o permanenta competitie pentru atragerea a cat mai multi alesi locali. Nici PSD nu se simte mai bine. Unii dintre liderii social-democrati au intrat si ei in jocul "fratiei intereselor" si si-au pierdut reflexele politice de partid de Opozitie. Tonul neintelegerilor este dat de presedintii filialelor celor doua partide aflate la guvernare: presedintele filialei PD, Sorin Frunzaverde, si presedintele organizatiei PNL, Gavril Soran. Pana nu demult, disensiunile dintre acestia se transpuneau si in relatia dintre institutiile pe care le conduceau. Soran era prefect al judetului (dar a renuntat pentru a ramane in politica), iar Frunzaverde este presedinte al CJ. Cei doi au negociat "la sange" toate functiile din judet, batalia ducandu-se mai ales pe acelea care pot aduce bani. Astfel, PD a preluat Finantele, iar PNL a primit padurile, cea mai buna afacere in judet. Un alt conflict, chiar daca de mai mica amploare si ceva mai discret, se consuma si la varful Primariei Resita, intre primarul Liviu Spataru (PNL) si viceprimarul Tiberiu Padurean (PD). La un moment dat, democratul a spus in Consiliul Local ca sectia de gospodarire a orasului se afla intr-o situatie foarte grea din cauza lipsei de combustibil si a afirmat ca exista un contract de achizitie cu firma unui apropiat al lui Spataru. La randul sau, viceprimarul Dorinel Hotnogu (PNL) nu este nici el fericit dupa ce primarul, coleg cu el de partid, i-a retras o parte din atributii, inclusiv pe aceea de sef al comisiei pentru repartitia locuintelor ANL. De departe, insa, cel mai interesant conflict din interiorul PNL se poarta intre presedintele Gavril Sora

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 12 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°