Agresiunea ne-a luat, ca de obicei, prin surprindere, precum primul viscol din noiembrie-decembrie. Pervers, duşmanul a aşteptat momentul prielnic pentru a ne prinde cu gadra jos. Era pe înserat, pe când românul de-abia ce-şi termina micul tradiţional de 1 Mai.

Atunci, în clipele acelea de tihnă, coana Europă, ne-a înfipt jungherul pe la spate şi a hotărât, după metode numai de dânsa ştiute, să ne interzică micul nostru naţional. Mândria noastră, paşaportul nostru cu care am trecut demni, din istorie în contemporaneitate!

Jurnaliştii patrioţi români au reacţionat cum se cuvine, demascând prompt actul de agresiune la adresa simbolului naţional. Şi i-au tras Europei un perdaf de să-i ţină minte!

Desigur, acesta nu este decât un film cu proşti, unul din multele pe care le jucăm în Uniunea Europeană. Dar să privim lucrurile în realitatea lor.

În primul rând, în Uniunea Europeană nu dă nimeni legi care să se aplice de azi pe mâine, eventual de ieri, pentru ca azi să poţi fi deja amendat. Asta se întâmplă, eventual, prin România. Dacă este ceva de criticat la legislaţia europeană, ar fi, dimpotrivă, lentoarea cu care se adoptă actele normative. Sunt necesari, adesea, ani de negociere pentru o chestiune aparent banală.

Degeaba plângem acum micul românesc! Regulamentul Uniuni Europene care cuprinde lista aditivilor alimentari permişi ( şi din care bicarbonatul de sodiu nu face parte) a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii în noiembrie 2011. Actul normativ a înlocuit lista valabilă din 2008. Producătorii români din industria cărnii ştiau - sau ar fi trebuit să ştie acest lucru – de un an şi jumătate. Dar nimeni nu i-a auzit plângându-se, până mai ieri. Şi ar fi avut tot timpul din lume nu doar să strige, ci să şi facă ceva: Comisia şi-a propus să modifice lista aditivilor permişi încă din primăvara lui 2010, iar procesul se va încheia de-a