Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moţi reloaded » Fundaşul revine în centrul defensivei lui Dinamo

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 15 noiembrie 2011 ·

Fundaşul de 26 de ani va reveni în centrul defensivei, alături de Grigore, urmînd ca Luchin să redevină fundaş dreapta. Scarlatache va fi sacrificat

Apostol După 3 meciuri oficiale şi aproape o lună pierdută din cauza unei contuzii forte pe coapsa dreaptă, Cosmin Moţi (26 de ani) poate să joace fără probleme, aşa că va reveni din primul minut sîmbătă seară, în meciul cu Voinţa Sibiu. Apărătorul a rezistat toată partida în amicalul cu Dacia Chişinău (1-2) şi nu a resimţit dureri.

Moţi, considerat de către dinamovişti drept cel mai sigur apărător din prezent al echipei, va putea juca fără riscuri contra ardelenilor. Revenirea lui în formula de start va impune o reaşezare, care îl elimină pe Scarlatache. Luchin trece din nou fundaş dreapta, ca şi la “naţională”, iar stoperi vor fi Moţi cu Grigore, Diabate urmînd să joace în continuare în stînga. Aceasta şi fiindcă se consideră că Pulhac mai are pînă să redevină la parametri fizici care să-i permită să joace titular în banda stîngă.

«Fotbaliştii să bată tot pînă la finele anului şi îi asigur că vor avea Sărbători mai mult decît fericite!»

Cristi Borcea, acţionar Dinamo

Azi, răspuns de la şefii "Naţional Arena"

Cristi Borcea a spus ferm că Derby-ul de România se va juca în Ştefan cel Mare, o idee agreată şi de Nicolae Badea, şi de Dragoş Săvulescu. Totuşi, astăzi se va lua decizia finală, întrucît dinamoviştii vor primi răspuns de la oficialii "Naţional Arena" în privinţa programului de pregătire permis pe gazon înaintea unui meci. Roş-albilor li s-a transmis că au voie să se antreneze doar între cele două careuri, cu porţi mobile, ceea ce nu prea le convine.

Şansă pentru Rafa Stănescu

Reuşita din finalul meciului cu Dacia Chişinău (1-2) îi va aduce lui Raphael Stănescu posibilitatea de a juca şi sîmbătă, în campionat, cu Voinţa Sibiu. Mijlocaşul de

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 4 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°